VIDEO | Ce spunea Traian Băsescu, în 2006, despre colaboratorii Securității: ”Nu poți să ai pretenția să faci politică, să dai lecții națiunii, dacă ești șantajabil”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis – miercuri 23 februarie – că Traian Băsescu, fost președinte al României, a fost colaborator al Securității. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia instanței de fond, în acest caz, și a respins apelul făcut de Traian Băsescu.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Decizia instanței survine în urma analizării documentelor depuse în instanţă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Acestea au arătat că Traian Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, semnate cu numele de cod ”Petrov”.

Fostul președinte al României a precizat că a luat notă, nu va comenta public decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar va face demersurile legale la CEDO.

”Am luat notă de decizia ÎCCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de socializare.

”Cu un dosar de informator se pot face multe”

În luna aprilie a anului 2006, Traian Băsescu – invitat în emisiunea ”Marius Tucă Show” – , declara că se pot face multe cu un dosar de informator, iar asta explica, practic, și bătălia politică purtată la acea vreme.

Cu un dosar de informator se pot face multe. Asta și explică bătălia politică, cine controlează CNSAS-ul. Eu consider că oamenii politici care au fost informatori ai Securității sau  – să nu greșesc, să nu scap vreun termen – în orice relație au fost cu Securitatea și au făcut rău oamenilor au făcut poliție politică, au scris despre oameni că nu acceptă, știu eu, nu știu ce teze la Congresul al XII-lea, în timp ce erau la o cafea, în birou, în colectivități, acești oameni nu au calitatea morală de a face politică.

Sau, dacă o au, asta trebuie să judece legislativul. O (n.red. – calitatea) au știindu-se despre ei că au făcut acest lucru. Și să voteze electoratul dacă îi acceptă așa sau nu. Acest lucru trebuie făcut pentru oamenii politici obligatoriu. Vorbim despre deconspirarea Securității.

Deci cred că nu poți să ai pretenția să faci politică, să dai lecții națiunii, să hotărăști destinul națiunii când ești șantajabil. Atâta timp cât un astfel de dosar există undeva, la CNSAS sau în arhivele SRI, ești un om șantajabil. Ori, din acest motiv, eu susțin, fără rezerve, deconspirarea celor care au făcut poliție politică”, spunea Traian Băsescu în 2006, în timpul emisiunii ”Marius Tucă Show”.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?