Premiile Oscar 2022 au fost decernate duminică seară la Los Angeles, în cadrul celei de-a 94-a gale a premiilor Academiei americane de Film.
Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei „CODA”, care a câștigat distincția în fața celorlalte filme nominalizate: „Belfast”, „Don’t Look Up”, „Drive My Car”, „Dune”, „King Richard”, „Licorice Pizza”, „Nightmare Alley”, „The Power of the Dog” și „West Side Story”, potrivit site-ului oficial al Oscarurilor.
Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal i-a fost acordat lui Will Smith, pentru rolul său din pelicula „King Richard”. Ceilalți actori nominalizați la această categorie au fost Javier Bardem („Being the Ricardos”), Benedict Cumberbatch („The Power of the Dog”), Andrew Garfield („Tick, Tick… Boom!”) și Denzel Washington („The Tragedy of Macbeth”). De altfel, Will Smith a fost implicat într-un incident în timpul decernării premiilor. El l-a lovit peste față pe Chris Rock, după ce acesta din urmă ar fi făcut un comentariu nepotrivit la adresa soției lui Smith.
La categoria cea mai bună actriță într-un rol principal, premiul a fost câștigat în premieră de Jessica Chastain, care mai fusese nominalizată de două ori în trecut, fără să câștige. Chastain a primit premiul pentru rolul său din filmul „The Eyes of Tammy Faye”. La această categorie au mai fost nominalizate Olivia Colman („The Lost Daughter”), Penelope Cruz („Parallel Mothers”), Nicole Kidman („Being the Ricardos”) și Kristen Stewart pentru rolul său din „Spencer”.
Iată lista completă a câștigătorilor celei de-a 94-a ediției a Galei Premiilor Oscar: