Prima pagină » Actualitate » UPDATE – MApN: Mina marină observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia, a fost distrusă

UPDATE – MApN: Mina marină observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia, a fost distrusă

UPDATE - MApN: Mina marină observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia, a fost distrusă

O mină marină plutea în derivă în Marea Neagră aproape de Capul Midia, potrivit mai multor semnale transmise de nave din zonă. Astfel, nava de luptă „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD – Explosive Ordnance Disposal), a executat o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, transmite Ministerul Apărării Naționale (MApN).

UPDATE 17:15 –  MApN: „Mina marină a fost distrusă”

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, luni, că a fost distrusă mina marină care fusese observată azi dimineață de un pescador românesc în largul Mării Negre.

„Echipajul puitorului de mine și plase «Viceamiral Constantin Bălescu» a executat, luni, 28 martie, o misiune de intervenție pentru neutralizarea unei mine marine care se afla, în derivă, la o distanță de aproximativ 39 mile marine travers de Capu Midia. După ce nava a ajuns la o distanță de siguranță față de mină, echipa de scafandri deminori (EOD) de la bordul navei s-a deplasat cu o ambarcațiune rapidă în apropierea acesteia, a identificat tipul de mină și a stabilit procedura de distrugere. Conform procedurii operaționale pentru astfel de situații, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanță”, se arată în comunicatul MApN.

Potrivit instituției, nava militară își continuă misiunea de cercetare-supraveghere în zona de responsabilitate maritimă.

Știrea inițială:

Mina a fost observată, luni dimineață, la 70 de kilometri travers de Capu Midia, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 08.10, potrivit sursei citate.

„După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina.

Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia”, se mai arată în comunicat.

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, cu o experiență în domeniile internațional și eveniment. S-a alăturat echipei Gândul în 2021. vezi toate articolele

Citește și