De la orfan, la oligarh. Cine e Roman Abramovici și cum a ajuns că fie în cercul lui Vladimir Putin

De la orfan, la oligarh. Cine e Roman Abramovici și cum a ajuns că fie în cercul lui Vladimir Putin
Roman Abramovici / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 29/03/2022, 11:50

Oligarhul rus Roman Abramovici, acum în vârstă de 55 de ani, a rămas orfan când avea doar trei ani, dar a reușit să ajungă unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Legăturile sale cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, i-au afectat însă afacerile și reputația, în contextul invadării Ucrainei și a sancțiunilor impuse, în consecință, de către Occident.

„Sunt sigur că oamenii se vor concentra asupra mea timp de trei sau patru zile, după care totul va trece”, spunea miliardarul rus în 2003, atunci când cumpăra clubul englez de fotbal Chelsea. „Vor uita cine sunt și îmi place asta”, afirma el atunci, premoniție care nu s-a adeverit, Acum, există puține șanse de anonimat, având în vedere evenimentele din ultimele săptămâni, relatează BBC.

Bunurile i-au fost „înghețate”

După mai mulți ani în care s-a cerut o monitorizare mai atentă a afacerilor lui Admamovivi, guvernul britanic a înghețat bunurile acestuia din Regat, inclusiv case, lucrări de artă și clubul Chealsea.

Marea Britanie a înghețat, la începutul lunii, activele a șapte oameni de afaceri ruși, inclusiv Roman Abramovici, Igor Sechin, Oleg Deripaska, Andrey Kostin, Alexei Miller, Nikolai Tokarev și Dmitri Lebedev, după ce aceștia au fost adăugați pe lista de sancțiuni a țării.

Guvernul britanic l-a acuzat că este complice la invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin.

Președintele ucraienan, Volodimir Zelenski, a declarat, duminică seară, că mai mulţi oameni de afaceri ruşi s-au oferit să doneze bani pentru a ajuta Ucraina, inclusiv pentru a sprijini armata, iar printre numele menționate a fost și cel al lui Roman Abramovici. Într-o răsturnare ciudată de situație, presa internațională a scris luni că Roman Abramovici ar fi fost otrăvit în timpul negocierilor pentru pace dintre Rusia și Ucraina, la începutul lunii martie. Citând The Wall Street Journal, ProSport notează că Roman Abramovici a avut simptome specifice otrăvirii după ce a participat la negocierile dintre Ucraina și Rusia, în aceeași situație fiind și cel puțin doi reprezentanți ai delegației din țara care se află sub asediu. Finanțatorul echipei de fotbal Chelsea se simte acum mai bine, conform medicilor, iar viața sa nu ar mai fi pusă în pericol.

Această cădere a unui om care a dominat luma sportului din Regatul Unit, dar a divizat suporterii, va fi aplaudată de unii. Dar nu trebuie uitat că Roman Abramovici a depășit greutăți enorme în viața sa, mai ales în copilărie, notează BBC.

Și-a pierdut ambii părinții până când avea 3 ani

Roman Arkadievici Abramovici s-a născut în Saratov, în sud-vestul Rusiei, la câteva sute de kilometri de granița cu Ucraina, în 1966. Mama sa, Irina, a murit în urma unei septicemii când el avea 1 an, iar tatăl său a murit doi ani mai târziu într-un accident provocat de o macara din construcții. Ela fost crescut de rude, petrecându-și copilăria în Komi, în nord-vestul Rusiei, unde banii erau puțini și temperaturile scăzute iarna.

„Ca să spun adevărul, nu pot spune că am avut o copilărie rea”, a declarat Abramovici la un moment dat, într-un rar interviu acordat publicașiei The Guardian. „În copilărie, nu poți compara lucrurile: unul mănâncă morcovi, altul bomboane, ambele au un gust bun. În copilărie nu poți face diferența”, povestea el.

S-a lăsat de școală la 16 ani, apoi a lucrat ca mecanic și a intat în rândurile Armatei Roșii, înainte de a începe să vândă jucării de plastic la Moscova. A trecut apoi la parfumuri și deodorante, construindu-și averea pe măsură ce politica de deschidere a liderului sovietic Mihail Gorbaciov a dat șanse mai mari oamenilor de afaceri.

„Estul sălbatic”

Destrămarea Uniunii Sovietice și, odată cu ea, slăbirea controlul statului asupra resurselor minerale, a oferit multe oportunități, iar Abramovici, care era un tânăr trecut de 20 de ani, a avut din nou noroc.

El a preluat compania petrolieră Sibneft de la guvernul rus în cadrul unei licitații trucate, în 1995, în schimbul sumei de aproape 250 de milioane de dolari, iar, în 2005, a vândut-o înapoi guvernului rus pentru 13 miliarde de dolari.

Avocații săi susțin că nu există dovezi pentru a susține că magnatul a făcut avere în mod incorect, prin infracțiuni. Totuși, ăn 2012, el însuși a recunoscut în fața unei instanțe britanice, că a dat mită pentru a încheia afacerea Sibneft.

Mai mult, Roman Abramovici a fost implicat în „războaiele aluminiului” din anii 1990, în care oligarhii – cei care acumulat averi uriașe și putere politică după prăbușirea Uniunii Sovietice – s-au luptat pentru controlul acestei mari industrii.

„La fiecare trei zile, cineva era ucis”, declara Abramovici în 2011, argumentând că această amenințare continuă la adresa siguranței sale l-ar fi făcut să participe cu rețineri. Dar el s-a dovedit abil și tenace, reușind să facă sute de milioane de lire sterline  în plin acest haos.

Cum a intrat în politică

Roman Abramovici a devenit un aliat al președintelui Boris Elțîn și un actor pe scena politică post-sovietică și chiar a avut la un moment dat chiar un apartament la Kremlin, relatează BBC.

Când Boris Elțîn a demisionat, în 1999, Abramovici s-a numărat printre cei care l-au susținut pe premierul de atunci, fost spoin KGB, nimeni altul decât Vladimir Putin, drept succesor al lui Elțîn la Kremlin.

Pe măsură ce se instala mai bine în funcție, Vladimir Putin a căutat să-și impună dominația asupra oligarhilor, astfel că unii au ajuns la închisoare, alții au fost exilați, dacă nu reușeau să-și arate loialitatea.

Roman Abramovici a reșit să scape de ambele variante de soartă. În 2000, el a fost ales guvernator al regiunii Ciukotka, aflată în extremitatea nord-estică a Rusiei. Era o regiune defavorizată, iar Abramovici a devenit popular după ce și-a investit banii personali în servicii sociale, dar apoi s-a retras, în 2008.

În tot acest timp, și-a urmărit propriile interese de afaceri, crescând0și averea personală – și-a cumpărat tablouri, case, mașini.

Chemarea Londrei

Într-o mișcare neobișnuită pentru un om descris în general ca fiind liniștit, chiar timid, în 2003, Roman Abramovici a dat lovitura în lumea fotbalului atunci când a cumpărat Chelsea, cel mai mare club din vestul Londrei, într-o tranzacție în valoare de 140 de milioane de lire sterline.

„Întreaga mea filosofie de viață este de a avea echipe profesioniste”, declara el pentru Financial Times. „În Ciukotka am echipe profesioniste pe teren și voi face acest lucru și aici”, spunea oligarhul rus.

Sub conducerea lui Jose Mourinho și a altora, banii lui Roman Abramovici au ajutat-o pe Chelsea să obțină cinci titluri în Premier League, două trofee Champions League și cinci cupe ale Angliei, astfel că banii lui Abramovici au adus un succes fără precedent pentru FC Chelsea.

Cât de mare e averea lui Abramovici

Banii oligarhilor ruși  au inundat Regatul Unit în ultimii ani. „Imperiul” imobiliar al lui Abramovici ar include o vilă cu 15 dormitoare în Kensington Palace Gardens, în vestul Londrei, care ar valora peste 150 de milioane de lire sterline, un apartament în Chelsea, o fermă în Colorado și o casă de vacanță pe Riviera franceză.

Iahturile sale – Solaris și Eclipse – sunt printre cele mai mari din lume. Roman Abramovici, care a divorțat de trei ori, are și un avion personal.

Întrebat de The Guardian în 2006 ce pot face banii, Abramovici a răspuns: „Nu-ți pot cumpăra fericirea. O anumită independeță pot să-ți dea, da”.

Cu siguranță, oligarhul are o mulțime de bani. Bloomberg îi estima averea la 13,7 miliarde de dolari, ceea ce l-ar plasa pe locul 128 în topul celor mai bogate persoane din lume. Forbes a calculat că averea sa ar fi de 12,3 miliarde de dolari, plasându-l pe locul 142.

„Au mâinile mânjite de sângele poporului ucrainean”

Totuși, notează BBC, întrebarea este cât de independent este Roman Abramovici față de Vladimir Putin.

Anul trecut, Roman Abramovici a dat în judecată editura HarperCollins pentru calomnie în legătură cu o carte, „Putin’s People” (Oamenii lui Putin), de Catherine Belton, care susținea că președintele rus i-ar fi ordonat să cumpere clubul Chelsea. În cele din urmă, cele două părți au ajuns la o înțelegere amiabilă, editorul fiind de acord să facă unele clarificări.

Dar asocierea lui Abramovici cu Putin a continuat să îl urmărească pe oligarh, în special atunci când forțele rusești s-au strâns la granița cu Ucraina, apoi au invadat-o. Când a fost anunțată înghețarea activelor din Marea Britanie ale lui Abramovici și ale altor șase oligarhi, ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat: „Cu legăturile lor strânse cu Putin, ei sunt complici la agresiunea acestuia. Au mâinile mânjite de sângele poporului ucrainean”.

Roman Abramovici a anunțat vânzarea clubului Chelsea cu opt zile înainte de impunerea sancțiunilor. Unii fani au continuat să-i scandeze numele, dar mulți politicieni cer ca bunurile sale să fie confiscate, nu doar înghețate.

„Sper că voi putea vizita Stamford Bridge pentru ultima oară pentru a-mi lua rămas bun în persoană de la voi toți”, le-a spus Abramovici suporterilor lui Chelsea. Dar o întoarcere la Londra este puțin probabilă, cel puțin pentru o perioadă, scrie BBC.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată