Moscova și Beijingul sunt „mai hotărâte” să dezvolte legăturile bilaterale și să stimuleze cooperarea, a declarat miercuri ministrul chinez de externe, Wang Yi, în urma unei întâlniri în estul Chinei cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în contextul crizei din Ucraina, informează Reuters.
Cei doi au condamnat, de asemenea, ceea ce au numit sancțiunile occidentale ilegale și contraproductive impuse Moscovei din cauza acțiunilor sale în Ucraina, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Wang și Lavrov au discutat în provincia estică chineză Anhui, unde China găzduiește două zile de reuniuni multilaterale pe tema Afganistanului.
„Ambele părți sunt mai hotărâte să dezvolte legăturile bilaterale și sunt mai încrezătoare în promovarea cooperării în diverse domenii”, a declarat Wang.
„China este dispusă să colaboreze cu Federația Rusă pentru a duce legăturile chino-ruse la un nivel și mai înalt într-o nouă eră, sub îndrumarea consensului la care au ajuns șefii de stat”, a spus el.
Anterior, tot miercuri, Lavrov declarase că ”împreună cu voi ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, dreaptă și democratică”.