Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, condamnat la 3 ani cu suspendare și muncă în folosul comunității, în dosarul „Baza Cutezătorii”

Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, condamnat la 3 ani cu suspendare și muncă în folosul comunității, în dosarul „Baza Cutezătorii”
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 31/03/2022, 15:35
Actualizat: 31/03/2022, 16:00

Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost condamnat, joi, la 3 ani cu suspendare și muncă în folosul comunității. Sentința a fost dată de instanța supremă.

„Condamnă pe inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă executarea pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile prevăzute de art.92 alin. (1) din Codul penal”, a decis, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Magistrații au decis ca rectorul UPB să presteze muncă în comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Domeniului Public București – Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

„În baza art.112 lit.e) din Codul penal, confiscă de la inculpat suma de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Menține măsura sechestrului asigurător”, conform sentinței.

Decizia poate fi contestată cu apel.

În dosarul „Baza Cutezătorii”, Mihnea Costoiu a fost acuzat de fapte comise în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, atunci când la conducere era Ecaterina Andronescu.

El a fost joi condamnat pentru un document pe care l-a semnat în cazul preluării administrării bazei sportive „Cutezătorii” de către Dinu Pescariu.

„Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adiţional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti (constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 ha), fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”, potrivit DNA.

Procurorii arătau că actul a fost semnat în 2009 de Ministerul Educaţiei, reprezentat de Mihnea Costoiu, şi de Fundaţia Dinu Pescariu, reprezentată de omul de afaceri. Oamenii legii spun că documentul a fost încheiat „fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei”.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...