„Mi-au dat foc”. Un elev din Botoșani a ajuns la spital după ce ar fi fost incendiat în timpul orelor, chiar de colegii lui

„Mi-au dat foc”. Un elev din Botoșani a ajuns la spital după ce ar fi fost incendiat în timpul orelor, chiar de colegii lui
Sursa: Observator
Publicat: 06/04/2022, 11:43
Actualizat: 06/04/2022, 16:40

update. Adolescentul în vârstă de 17 ani a fost transferat de la Botoșani la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași unde se află acum internat în Unitatea Funcțională de Arși. Medicii spun că are arsuri pe aproximativ 20% din corp, arsurile fiind pe față, torace, la nivel cervical și pe mâini.

„În Unitatea Funcțională de Arși este internat în prezent un pacient de sex masculin, în vârstă de 17 ani, cu arsură prin flacără la nivelul feței, toracelui, la nivel cervical şi la nivelul membrelor, parcelar. A fost inițial internat pe secţia de Anestezie și Terapie Intensivă. Având în vedere că starea generală este stabilă, a fost transferat în secția de Arși pentru continuarea tratamentului de specialitate. Declarativ, ar fi fost o agresiune fizică”, a declarat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU și purtător de cuvânt de la Spitalul de Copii din Iași.

Specialiștii spun că nu sunt arsuri de căi aeriene, însă va avea nevoie de mai multe intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea zonelor afectate și probabil va avea nevoie și de grefe de piele.

Un elev de 17 ani din Botoșani a ajuns la spital după ce ar fi fost incendiat în timpul orelor, chiar de colegii lui. Aceștia din urmă spun că, de fapt, el și-ar fi dat singur foc.

Incidentul a avut loc luni, iar elevii aveau ora de Educație Tehnologică. Profesoara, care este și directoarea liceului, a ieșit din sala de clasă pentru câteva minute, iar când a revenit a constatat ce s-a întâmplat, notează stiri.botosani.ro

„Când am intrat, colegii o parte fugiseră și unul dintre ei îl ajuta. Am văzut că e ars, după ce am chemat salvarea, după ce a plecat copilul am întrebat ce s-a întâmplat. Copii au zis că: Doamnă, el a făcut-o”, a povestit Mihaela Ştefănucă – directoarea liceului, pentru Observator.

Elevul este cu cerințe educaționale speciale (CES) afirmă că a fost incendiat de colegii lui, care se jucau cu o brichetă.

Pe de altă parte, colegii lui spun exact contrariul: elevul de 17 ani s-ar fi jucat cu un spray de șters tabla și a folosit și o brichetă, moment în care a luat foc.

Ar fi şters tabla, după care a luat spray-ul respectiv să şteargă de pe bancă tot ce a scris el. Avea o brichetă în mână, iar colegii spun că au încercat să-i ia bricheta. Nu ştiu cum s-a aprins. El atât striga: Mi-au dat foc, mi-au dat foc. Ei au spus că nu este adevărat”, a mai povestit directoarea.

Adolescentul a fost dus la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Secției de Pediatrie din Botoșani. Apoi, el a fost transferat la Iași, pentru că avea arsuri de gradele II și III, pe o suprafață de aproximativ 20% din corp.

Poliția și unitatea de învățământ au deschis o anchetă pentru a stabilit circumstanțele în care s-a produs incidentul.

CITEȘTE ȘI:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună