Părinții și familiile soldaților ruși încearcă disperați să ia legătura cu aceștia. Însă, de multe ori, eforturile lor rămân fără răspuns. Chiar și atunci când fac apel la autorități.
Părinții soldatului Stanislav „Stas” Pivovarov au încercat aproape două săptămâni să-și găsească fiul în vârstă de 21 de ani, care a fost trimis în Ucraina în luna februarie.
La sfârșitul lunii martie, mama soldatului, Tatyana Pivovarova, și-a văzut în sfârșit fiul, care fusese luat ca prizonier de război. Femeia a fost fericită să îl vadă într-un videoclip publicat de un canal ucrainean Telegram.
Ea a scris unității militare din Ingushetia, unde a slujit fiul ei, și a cerut informații oficiale despre locul în care acesta se află. Răspunsul a fost șocant însă pentru femeie: „Soldatul Pivovarov este în misiune”.
„Nu era pe listele prizonierilor de război, dar am aflat că Stas se află într-un spital din Dnipropetrovsk cu o rană gravă la picior. Nu știm nimic mai mult, nici măcar dacă mai este în viață acum”, a spus femeia pentru themoscowtimes.com.
„Ministerul Apărării a scris că fiul meu este într-o misiune și că videoclipul cu el în spital este un fals. Dar cum aș putea să nu-mi recunosc fiul? Era el.”
Comisarul rus pentru drepturile omului, Tatyana Moskalkova, a primit aproximativ 400 de scrisori de la rudele militarilor trimiși în Ucraina care nu mai știau nimic de cei dragi ai lor, a declarat pentru The Moscow Times un angajat al biroului care a dorit să rămână anonim.
Estimările și statisticile privind numărul militarilor ruși uciși, răniți sau dispăruți în Ucraina variază foarte mult.
De exemplu, pe 25 martie, Ministerul Apărării a raportat că 1.351 de militari ruși au fost uciși în Ucraina.
În schimb, armata ucraineană a raportat moartea a 18.000 de soldați ruși. Citând date de informații militare, subsecretarul de stat al SUA a declarat că peste 10.000 de militari ruși au murit în conflict.
Într-un interviu cu jurnaliștii ruși independenți de la sfârșitul lunii martie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a spus că Ministerul rus al Apărării a refuzat să ridice cadavrele soldaților ruși.
„Nu vrem să păstrăm cadavrele”, a spus Zelenski. „La început au refuzat, apoi s-au oferit să trimită niște pungi pentru cadavre. Chiar și atunci când un câine sau o pisică moare, tot îi tratezi mai bine.”
Un avocat militar care a cerut anonimatul a subliniat procedura oficială de manipulare a cadavrelor militarilor răniți sau uciși în acțiune. „Brigăzi speciale adună răniții, îi iau pe decedați dacă este posibil și înregistrează morții”, a spus el pentru The Moscow Times.
„Apoi datele sunt înmânate comandantului, care scrie un raport și îl transmite în lanțul de comandă. Dar rapoartele sunt foarte dure în aceste zile și nimeni nu știe numărul adevărat victimelor.”
Cadavrele trebuie identificate pentru ca soldații să fie declarați uciși în acțiune. „Declarațiile martorilor sau părțile corpului nu sunt suficiente”, a spus Anton Scherbak, avocat al organizației pentru drepturile omului Soldiers’ Mothers of St. Petersburg. „Dacă un cadavru nu poate fi identificat, ei fac teste ADN.”
Dar soldații care nu au fost încă identificați ca decedați nu intră automat în categoria dispăruților. Cadavrele care nu au fost returnate în Rusia, neidentificabile sau îngropate în Ucraina nu sunt, de asemenea, incluse în lista celor care au fost uciși în acțiune, a declarat avocatul Anastasia Burakova pentru The Moscow Times.
Acești bărbați, a spus ea, „nu au statut legal și nu sunt enumerați nici printre morți, nici printre cei vii”.
După un an în care nu i-au putut contacta, rudele soldaților pot solicita la o instanță ca aceștia să fie declarați dispăruți în acțiune.
Președintele Vladimir Putin a promis că familiile militarilor uciși în Ucraina vor primi 7,4 milioane de ruble (aproximativ 90.000 de dolari) fiecare. Însă dacă moartea unui militar nu este stabilită legal, rudele nu vor primi despăgubiri, au spus Burakova și Scherbak.