Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni luni, la Moscova, cu cancelarul austriac Karl Nehammer. Este prima sa întâlnire față în față cu un oficial al Uniunii Europene, de la începutul invaziei Rusiei pe 24 februarie.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Nehammer a spus: „Suntem neutri din punct de vedere militar, dar (avem) o poziție clară cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Trebuie să se oprească! Are nevoie de coridoare umanitare, de o încetare a focului și de o investigare completă a crimelor de război”, conform Sky News.
Vizita are loc după ce au apărut informații că Moscova își adună forțele în est pentru o ofensivă majoră.
Se pare că aproximativ 4,5 milioane de persoane au fugit până acum din Ucraina, în timp ce alte 6,5 milioane au plecat din zonele de conflict.
Karl Nehammer a fost, sâmbătă, la Kiev și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski.
Războiul de pe teritoriul Ucrainei a ajuns în ziua cu numărul 47.
Ucraina și Rusia au trimis întăriri în estul frontului, în acest weekend, pregătindu-se pentru ceea ce analiștii militari cred că va fi cea mai mare bătălie războiului. Principalul obiectiv al Rusiei este să cucerească părțile din estul regiunii Donbas care nu sunt controlate încă de Moscova, arată rapoartele serviciilor britanice.
O explozie puternică a avut loc, duminică noapte, în Mikolaev, oraș-port cu ieșire la Marea Neagră situat între Herson și Odesa, în sudul Ucrainei, în timp ce aeroportul din oraşul Dnipro, situat în estul Ucrainei, a fost complet distrus într-un atac aerian.
Bilanțul atacului cu rachete asupra gării Kramatorsk a ajuns la 57 de morți și 109 răniți, anunță șeful Administrației Regionale de Stat Donețk.