Vasile Dîncu: „Scutul de la Deveselu nu este foarte important în această perspectivă. Nu apără neapărat dinspre zona Flancului Estic”

Vasile Dîncu: „Scutul de la Deveselu nu este foarte important în această perspectivă. Nu apără neapărat dinspre zona Flancului Estic”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu/ FOTO: Facebook
Publicat: 13/04/2022, 21:39

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, la Antena 3, că Scutul de la Deveselu este un sistem devensiv, dar nu apără neapărat dinspre zona Flancului Estic, dinspre Rusia, ci este orientat către o altă zonă. Totodată el a precizat că în acest moment sunt aproape 4.000 de soldați NATO în România.

De asemenea, ministrul spune că România are în dotare sisteme de rachete Patriot și Himars – care pot intercepta un atac cu rachete balistice.

„În momentul de față, pe teritoriul țării noastre sunt peste 3.900 de soldați ai trupelor aliate, ne apropiem de 4.000. Avem în dotarea Armatei Române rachete Patriot și avem un program de înzestrare continuă. Avem baterii Patriot ale noastre. Avem și rachete Himars, din aceeași familie, care pot intercepta un atac cu rachete balistice. În acest moment în Marea Mediterană sunt trei portavioane, unul francez, unul italian și unul american, Harry Truman.”, a declarat Vasile Dîncu, la Antena 3.

Ministrul Apărării face o declarație îngrijorătoare în ceea ce privește scutul de la Deveselu: „nu apără neapărat dinspre zona Flancului Estic”.

„Scutul de la Deveselu nu este foarte important în această perspectivă. El este defensiv, dar nu apără neapărat dinspre zona Flancului Estic. Are o altă orientare. (…) România i-a invitat pe ruși să vină să îl viziteze. Nu au venit. Rusia folosește foarte mult diplomația și comunicarea de o manieră ofensivă. Nu mai poți crede comunicatele Ministerului de Externe.”

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×