Polițiștii și procurorii din Brașov au descoperit o cantitate uriașă de droguri, în casele mai multor persoane din Brașov, Bacău și Timiș. Au fost făcute 13 percheziții, în urma cărora opt persoane au ajuns la audieri, iar patru dintre ele au fost arestate.
Procurorii au deschis un dosar în care se fac cercetări sub pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, aproximativ 1,2 kilograme de cannabis, 190 de grame de cocaină, 181 de comprimate de ecstasy (MDMA) și 4 grame de MDMA, 100 de grame de hașiș, 5 grame de ciuperci halucinogene și 27 de grame de amfetamină, droguri destinate comercializării”, a transmis Poliția Română, joi.
De asemenea, polițiștii au descoperit și mai multe sume de bani, respectiv 63.220 de lei, 3.715 euro și 350 de dolari.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au fost duse la audieri 8 persoane. Patru dintre ele au fost reținute pentru 24 de ore, menționează sursa citată anterior.
Cele 4 persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar, în cursul zilei de joi față de acestea a fost luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Bacău și B.C.C.O. Timișoara, al luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Brașov și Bacău, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” Brașov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.