Marea Britanie susține aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Liz Truss: „Sunt libere să își aleagă viitorul fără interferențe”

Marea Britanie susține aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Liz Truss: Sunt libere să își aleagă viitorul fără interferențe
FOTO: thethaiger.com
Publicat: 14/04/2022, 18:35

Marea Britanie anunță că va susține Suedia și Finlanda să aderare la NATO, a declarat joi ministrul de externe Liz Truss, potrivit CNN.

„Suedia și Finlanda sunt libere să își aleagă viitorul fără interferențe – Marea Britanie va sprijini orice vor decide”, a scris ea pe Twitter.

Provocate de invazia Rusiei în Ucraina, care a schimbat peisajul de securitate în Europa, Suedia și Finlanda se apropie de aderarea la NATO. Ambele țări urmează să decidă până la vară dacă vor solicita să adere la alianța militară.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi, într-o convorbire cu jurnaliștii, că Ministerul rus al Apărării a primit instrucțiuni de la președintele rus Vladimir Putin să prezinte propuneri privind consolidarea forțelor în apropierea granițelor Rusiei cu țările NATO.

Un apropiat al lui Vladimir Putin a avertizat joi NATO că, dacă Suedia și Finlanda se vor alătura alianței militare conduse de SUA, atunci Rusia va desfășura arme nucleare și rachete hipersonice într-o „exclavă” din inima Europei.

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că, dacă Suedia și Finlanda se alătură NATO, atunci Rusia va trebui să își consolideze forțele terestre, navale și aeriene din Marea Baltică.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Anunț pentru proprietarii de case și terenuri. Guvernul pregătește marea lovitură
Atac agresiv al hackerilor. Atenție, dacă aveți aceste telefoane
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
În ce țări din Europa ești plătit să fii bunic?
×