Prezentă în cadrul podcast-ului „Altceva cu Adrian Artene”, Andreea Marin a vorbit despre viața sa de familie și despre momentele grele din copilărie, când, din cauza greutăților financiare a fost nevoită să renunțe la înghețată.
„După moartea mamei, noi am avut și probleme financiare, serioase, și tata avea multe datorii, care au venit la pachet cu acel accident, și a fost foarte greu, câțiva ani. Dar el n-a vrut să ne lase pe noi să știm cât de greu este. Se retrăgea într-o cămăruță, pe care eu o numeam biroul lui, și se încuia acolo, ne ruga să nu-l deranjăm, și scria, și scria…”, povestește Andreea Marin în cadrul podcast-ului „Altceva cu Adrian Artene”.
Celebra femeie de televiziune mai povestește cum a renunțat la desertul preferat din copilărie, din cauza problemelor financiare ale tatălui ei.
„Noi, copii, buclucași fiind, ne uitam pe gaura cheii, că eram curioase. Și la un moment dat, am urmărit unde pune el cheia, și am intrat, să vedem ce tot meșterește tata acolo. I-am deschis acea agendă și am văzut cum sunt trecute, așa, în rate, datoriile lui pe care și le tot programa pe termen lung, și am înțeles că problema lui erau banii. Der el era inginer, pe vremea comunismului nu era vreo mare poveste cu inginerul, nu era plătit extraordinar, dar oricum, era mai bine decât alții, dar tot greu. Și noi am hotărât atunci să facem noi ceva să reducem această povară de pe umerii tatălui. Noi ne consideram o povară. Și atunci noi am luat o hătărâre. Am zis să renunțăm la ce ne place nouă cel mai mult, să nu mai vrem și să nu mai cerem niciodată asta: înghețata. Și asta am făcut. Tata nu înțelegea de ce mergând cu noi la târg, la bâlci, noi care abia așteptam acea înghețată, acum o refuzam, nu doar că nu o ceream”, mai povestește Andreea Marin.
Vedeta mai spune că pilda acestei relatări este că „nu există nu se poate”.
În noul format de podcast, Adrian Artene a investit energie și credința că va fi pe placul urmăritorilor din toate categoriile sociale.
„Altceva cu Adrian Artene” este un podcast care, cu siguranță, va intra în sufletul „consumatorilor” online, în special datorită temelor care vor fi abordate. Invitații vor fi de marcă și vor putea fi urmăriți, în toată splendoarea lor, săptămânal, în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00.