Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acordat, luni, titlul onorific de „Gardă” pentru „eroism” celei de-a 64-a Brigăzi de infanterie motorizată din cadrul forţelor terestre ruse, pe care Ucraina a acuzat-o că a participat la abuzurile comise la Bucea, lângă Kiev, scrie Le Figaro.
Vladimir Putin a semnat, potrivit Kremlinului, un decret prin care se acordă ”titlul onorific de «Gardă»” brigăzii 64, datorită ”eroismului şi tenacităţii, hotărârii şi curajului” oamenilor săi.
”Acţiunile abile şi decisive ale întregului personal (al brigăzii) în timpul operaţiunii militare speciale din Ucraina sunt un model de executare a sarcinii militare, a curajului, hotărârii şi a unui profesionalism înalt”, a afirmat Vladimir Putin.
Kremlinul nu indică unde se află sau unde au fost dislocaţi aceste trupe şi nici nu specifică misiunile lor.
Ucraina a acuzat armata rusă şi, în special Brigada 64, că au comis un masacru al civililor în Bucea, descoperit după retragerea soldaţilor ruşi pe 30 martie.
Numărul final al victimelor ucise în timpul ocupaţiei acestei localităţi la nord de Kiev este de 403 morţi şi 16 dispăruţi. Rusia dezminte acuzaţiile şi susţine că autorităţile ucrainene şi mass-media occidentală au organizat masacrul, sau forţele ucrainene l-au comis pentru a învinovăţi Moscova.