Legislația rutieră din România va fi modificată, după cum apare într-un proiect de lege pus azi în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), pentru a introduce reglementări privind condițiile în care se poate face testarea pe drumurile publice a mașinilor prevăzute cu sistem de conducere automatizată.
Practic, potrivit portalului avocat.net, acum se fac primii pași în direcția reglementării circulației mașinilor automatizate sau chiar autonome.
În primul rând, prin proiectul de lege de la MAI se dorește definirea conceptului de sistem de conducere automatizată. Mai exact, pe viitor, Codul rutier va stabili că sistemul de conducere automatizată reprezintă “funcția unui autovehicul prin care se realizează în timp real mișcările laterale și longitudinale ale acestuia, monitorizarea drumului, răspunsul la evenimentele din traficul rutier, precum și planificarea și semnalizarea manevrelor”.
Apoi, proiectul stabilește premisele legale necesare autorizării pentru probe a autovehiculelor prevăzute cu sistem de conducere automatizată, în scopul testării lor pe anumite trasee stabilite în prealabil de către poliția rutieră.
Astfel, pentru testarea mașinilor prevăzute cu sistem de conducere automatizată pe drumurile publice, autorizația și numerele de probă se vor elibera firmei care dorește introducerea pe piața de la noi a acestor mașini, în baza prezentării unei dovezi eliberate de Registrul Auto Român cu privire la îndeplinirea cerințelor tehnice de funcționare a sistemelor de conducere automatizate. Cerințele tehnice ale mașinilor cu conducere automatizată vor fi stabilite, prin ordin, de Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Firma ce obține o astfel de autorizație va trebui apoi să ceară poliției rutiere să stabilească atât trasee, cât și intervale orare în care să poată face testarea mașinilor prevăzute cu sistem de conducere automatizată.
Mașinile cu conducere automatizată ce vor fi supuse testării vor avea trebui să aibă o persoană desemnată pentru supraveghere. În cazul în care o mașină autonomă va încălca regulile de circulație în timpul testării, răspunzătoare pentru asta va fi compania deținătoare a autorizației de testare. Excepție de la această regulă se va face doar în cazul în care controlul mașinii fusese preluat de către persoana care asigura supravegherea.
În cazul producerii unui accident, firma ce deține autorizația de testare a mașinii va fi obligată, la solicitarea poliției rutiere, “să comunice acesteia datele înregistrate de dispozitivul tehnic instalat la bordul autovehiculului prevăzut cu sistem de conducere automatizată, pe timpul testării acestuia pe drumul public, cu privire la condițiile operaționale ale sistemului, starea operațională a sistemului, precum și starea conducătorului”, după cum apare în proiect.
Pentru a fi aplicat, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.