Elveția cere AIEA să reducă din competențele directorului său adjunct din Rusia

Elveția cere AIEA să reducă din competențele directorului său adjunct din Rusia
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 22/04/2022, 01:30

Elveţia a cerut Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să reducă raza de acţiune a directorului său adjunct din Rusia pentru a „garanta independenţa şi credibilitatea” organizaţiei.

Consiliera federală care răspunde de domeniul energiei, Simonetta Sommaruga, a trimis pe 1 aprilie o scrisoare în acest sens directorului general al AIEA, Rafael Grossi, a precizat Biroul federal al energiei, confirmând o informaţie furnizată de ziarul 24 heures.

„Pentru Elveţia, independenţa şi credibilitatea AIEA, precum şi încrederea în activităţile sale sunt importante”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a ministerului într-un e-mail către AFP citat de Agerpres.

Scrisoarea Simonettei Sommaruga îi cere lui Rafael Grossi să se asigure că adjunctul său Mihail Ciudakov se recuză în sarcinile legate de Rusia sau de Ucraina şi nu mai primeşte nicio informaţie confidenţială, precizează cotidianul.

Organizaţia anti-nucleară Greenpeace a cerut la rândul său excluderea lui Ciudakov

Potrivit ziarului 24 heures, acţiunea Simonettei Sommaruga este legată de faptul că Ciudakov a ocupat multă vreme un post de conducere la o filială a Rosatom, compania publică rusă care joacă un rol important în ocuparea ilegală a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Ucraina, de către armata rusă.

Rosatom furnizează funcţionari care colaborează la faţa locului cu trupele lui Vladimir Putin, adaugă ziarul.

În scrisoarea sa, Simonetta Sommaruga subliniază că Elveţia ar avea totuşi „un mare interes” ca informaţii privitoare la securitate să poată fi schimbate între autoritatea ucraineană de supraveghere nucleară, guvernul ucrainean şi AIEA „pe baza încrederii şi fără nicio posibilitate de influenţă politică”.

Contactată de AFP, AIEA nu a răspuns până acum, dar potrivit 24 heures, AIEA nu vede niciun motiv de a aproba solicitarea consilierei federale.

„Directorul general al AIEA dă asigurări că toţi colaboratorii din organizaţia sa sunt supuşi doar autorităţii sale şi nu acceptă nicio directivă de la un guvern sau de la o autoritate externă AIEA în îndeplinirea sarcinilor lor”, scrie cotidianul, adăugând că Grossi şi echipa sa fac constant eforturi „pentru a garanta că AIEA îşi îndeplineşte mandatul de menţinere a securităţii nucleare în Ucraina”.

Mihail Ciudakov este director general adjunct şi şeful Departamentului de energie nucleară din februarie 2015, potrivit biografiei sale de pe site-ul organizaţiei cu sediul la Viena.

La începutul lui martie, consiliul guvernatorilor al AIEA a adoptat o rezoluţia în care făcea apel la Rusia „să înceteze imediat acţiunile împotriva siturilor nucleare ucrainene”, puse în pericol de războiul declanşat pe 24 februarie

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
România devine o MARE FORȚĂ în Europa. Planul care se pregătește CHIAR ACUM: Va fi...
Scumpiri în mijlocul vacanței. Taxa care afectează bugetele de călătorie
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vrei să pierzi din grăsime și să îți crești mușchii? Iată ce recomandă nutriționistul
×