Rusia a solicitat Statelor Unite să nu mai trimită armament în Ucraina, a declarat ambasadorul rus de la Washington, Anatoli Antonov, pentru televiziunea de stat rusă.
Acesta a descris livrările de arme americane către Ucraina ca fiind „o practică inacceptabilă”, informează Reuters.
„Am transmis un mesaj și am subliniat că livrarea de arme către Ucraina de către Statele Unite este inacceptabilă. Am cerut să se pună capăt acestei practici. Scopul este, așa cum spun deschis senatorii (americani, n. red.), de a împiedica Rusia să se afirme ferm, ca interesele rusești să fie respectate în întreaga lume și ca vocea Rusiei să fie auzită”, a declarat diplomatul rus.
Antonov a spus că o notă diplomatică oficială în care sunt exprimate îngrijorările Rusiei a fost trimisă la Washington. El a spus că astfel de livrări de arme din Statele Unite vor agrava și mai mult situația din Ucraina și vor ridica miza conflictului.
Declarațiile lui Antonov vin în contextul în care secretarul american de Stat, Antony Blinken, și secretarul Apărării, Lloyd Austin, s-au întâlnit duminică seara la Kiev cu președintele ucrainean, Volodimirr Zelenski, promițându-i acestuia noi livrări de armament.
La începutul lunii aprilie, președintele american Joe Biden a anunțat o asistență militară suplimentară de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Zelenski le-a cerut în repetate rânduri liderilor americani și europeni să furnizeze Kievului arme și echipamente grele. Mii de oameni au fost uciși și milioane de persoane au fost strămutate în urma războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Invadarea Ucrainei de către Rusia produce temeri referitoare la o confruntare pe scară largă între Rusia și Statele Unite, de departe cele mai mari două puteri nucleare ale lumii.