Prima pagină » Actualitate » Stare de asediu la Kiev. Până când este valabilă măsura

Stare de asediu la Kiev. Până când este valabilă măsura

Stare de asediu la Kiev. Până când este valabilă măsura

La Kiev a fost instituită stare de asediu pe timp de noapte pentru a proteja populația de „acțiunile provocatoare” ale Rusiei, anunță autoritățile din Ucraina.

Starea de asediu pe timp de noapte este în vigoare la Kiev pe parcursul acestei săptămâni, începând de luni până vineri, scrie Mediafax.

Măsura a fost luată din cauza „acțiunilor provocatoare” ale Rusiei, a explicat Oleksandr Pavliuk, șeful Administrației militare regionale din Kiev, într-o postare pe Telegram.

Starea de asediu este valabilă între 22:00 și 05:00 ora locală.

Potrivit lui Pavliuk, pe timpul stingerii este interzis ca oamenii să se afle pe stradă sau în alte locuri publice, să se deplaseze cu mijloace de transport în comun sau pe jos.

Singurii care vor fi excepție de la regulă sunt angajații din lucrări de infrastructură, deținând un permis special în acest sens.

Pavliuk a mai spus că, în timpul legii marțiale, este important să se respecte cerințele și deciziile care sunt puse în aplicare pe teren. Asemenea măsuri ajută la protejarea populației de acțiunile provocatoare ale inamicului, a reiterat Pavliuk.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Femeia care a dispărut acum 17 ani din Neamț a fost găsită, înainte de Crăciun. Unde s-a aflat în tot acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu