Aproape 40 de ţări se reunesc, marţi, în Germania, la invitaţia Statelor Unite, pentru a discuta despre întărirea apărării Ucrainei. Secretarul de stat american al Apărării Lloyd Austin a afirmat că Ucraina „poate câştiga” în faţa Rusiei, dacă i se oferă ajutorul de care are nevoie.
Reuniunea este organizată la baza aeriană americană din Ramstein, în vestul Germaniei. Scopul întâlnirii este ca statele să „furnizeze capacităţi suplimentare pentru forţele ucrainene”, a declarat Lloyd Austin, luni, la revenirea de la Kiev, scrie france24.com, citând AFP.
Este vorba de artilerie și muniție „care să fie eficiente în acest stadiu al luptei”, a mai precizat şeful Pentagonului.
Întâlnirea mai are scopul de a asigura securitatea Ucrainei pe termen lung, după încheierea războiului.
„Este vorba în principal de modernizare şi de a se asigura că armata lor să fie în continuare puternică şi capabilă să funcţioneze în viitor. Nu este vorba de garanţii de securitate, ci de adevăratul lor dispozitiv militar”, a spus vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului John Kirby.
Această reuniune nu se desfăşoară în cadrul NATO, chiar dacă participă secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Jens Stoltenberg.
„NATO ca alianţă nu oferă ajutor militar Ucrainei, aşa că acest lucru nu se face deloc în cadrul NATO”, a sublinait Kirby.
Printre cele 40 de ţări invitate se află aliaţii europeni ai Statelor Unite, dar şi ţări mai îndepărtate precum Australia şi Japonia, care se tem că o victorie rusă în Ucraina ar crea un precedent şi ar încuraja ambiţiile teritoriale ale Chinei.
Finlanda şi Suedia, ţări tradiţional neutre care au în vedere aderarea la NATO în luna mai, se află de asemenea pe lista de invitaţi.
Kievul solicită mai ales artilerie grea şi blindate pentru a încerca să respingă forţele ruseşti din sudul şi estul ţării, însă echipamentul rusesc pe care au fost antrenate forţele ucrainene devine din ce în ce mai rar.
Mai multe ţări din Europa de Est care deţin astfel de echipamente de fabricație rusească le trimit la Kiev, uneori în schimbul armelor americane de nouă generaţie.
„Vorbim cu colegi din alte ţări pentru a obţine acelaşi tip de arme şi primim semnale că multe ţări vor trimite voluntari”, a asigurat şeful Pentagonului.
Franţa a anunţat deja că trimite tunuri Caesar cu o rază de acţiune de 40 de kilometri, iar Marea Britanie a donat rachete antiaeriene şi vehicule blindate Starstreak.
De asemenea, și companii private de armament vor să trimită Ucrainei echipamente, cum este producătorul german Rheinmetall, care vrea să vândă Ucrainei 88 de tancuri de luptă și așteaptă aprobarea de la Berlin.
Germania este țara europeană care a refuzat în repetate rânduri să acorde ajutor militar real Ucrainei, lucru pentru care a fost puternic criticată.