Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, la Antena 3, că MApN va prezenta în CSAT o decizie fundamentată și corectă în ceea ce privește posibilitatea ca România să trimită arme în Ucraina. De asemenea, el spune că dacă se va lua o astfel de decizie va fi una scurtă și fără dezbateri.
Întrebat dacă România va livra arme Ucrainei, ministrul Transporturilor a afirmat: „Poziția primului-ministru este corectă. Această analiză pe care o va face Ministerul Apărării o va prezenta și în CSAT astfel încât decizia va fi fundamentată și corectă.
Tot timpul putem să avem declarații care dau bine, într-un anumit context dar care în câteva zile pot să fie negate de realitate. Sunt convins că Ministerul Apărării va da decizia corectă. Specialiștii trebuie să vorbească.
România chiar dacă face parte din NATO și UE trebuie să aibă grijă de cetățenii săi. Suntem țara care avem cea mai lungă graniță cu Ucraina, peste 600 de km. Decizia va fi luată scurt fără a fi prea mult dezbătută. Situția e complicată și se complică zilnic și vedem ce s-a întâmplat în Transnistria zilele trecute. E o zonă de conflict și noi nu am mai trăit așa ceva de la al Doilea Război Mondial”, a declarat Sorin Grindeanu.
„În acest moment, noi nu am avut cereri, ne-am focusat pe zona umanitară, pe hub-ul nostru umanitar de la Suceava, însă în viitor analizăm și sigur că vom lua cu transparență decizii pe care le vom anunța public”, spune Vasile Dîncu, întrebat dacă va trimite România arme către Ucraina”, a afirmat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
Totodată, liderul PSD, Marcel Ciolacu a precizat că România ar putea să trimită arme în Ucraina, dar înainte trebuie să se creeze cadru legislativ în acest sens.
În legătură cu acuzațiile Rusiei cu privire la faptul că România se folosește de transporturile rutiere, feroviare și maritime de cereale și animale de fermă pentru a trimite arme în Ucraina, Sorin Grindeanu, spune: „Rusia și Ucraina sunt în război. O componentă importantă este războiul mediatic. Ceea ce pot să vă spun este că au existat contacte la Ministerul Transporturilor în această perioadă în a facilita schimbul de mărfuri din Ucraina.
Dacă vorbim de cereale – Ucraina este cel mai mare exportator de cereale din lume. Ei foloseau porturile de la Marea Neagă care în acest moment sunt blocate și care duc la imposibilitatea exporturilor. Este important să ne folosim la maximum capacitățile pe care le avem.
Poziția Ministerului Apărării este destul de clară și orice discuție în plus nu ne face decât să intrăm în jocul propagandei ruse extrem de agresive. E falsă informația”, a precizat Grindeanu.
Propaganda oficialilor de la Moscova aduce din nou acuzații la adresa României. Ministerul rus al Apărării spune că Ucraina exportă masiv cereale în România, iar pe drumul de întoarcere sunt aduse la schimb arme și muniții străine.
Potrivit Moscovei, Ucraina a organizat exporturi masive de cereale, porumb, plante oleaginoase și animale de fermă către România, pe cale rutieră și feroviară, precum și cu barje din portul Izmail, de-a lungul Dunării. Mai mult, rușii au și făcut și calcule: ar fi fost exportate astfel nu mai puțin de 20 de milioane de tone de marfă. Iar la întoarcere, în schimbul produselor, sunt aduse în Ucraina arme și muniții străine, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Oficialii Ministerului român al Apărării au reacționat și spun că aceste afirmații reprezintă o denaturare grosolană a realității. În ceea ce privește sprijinul economic acordat Ucrainei, inclusiv prin deschiderea unor căi care să permită reluarea exporturilor de cereale, România va continua acțiunile concrete de solidaritate, inclusiv prin asigurarea continuității lanțului de aprovizionare cu produse agricole, transmite Bucureștiul.
„Orice speculații privind utilizarea acestor transporturi comerciale ca acoperire pentru alte acțiuni de natură militară fac parte din arsenalul de propagandă și manipulare a realității activat în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina”, au declarat surse oficiale din MApN.