Autorul Alexandru Șerban despre romanul de debut „Mai este puțin până mâine”: „Personajele şi-au dorit să se plimbe dintr-o epocă în alta”

Născut la Vălenii de Munte, Alexandru Şerban s-a afirmat încă de mic. Nu ştia pe atunci ce înseamnă să fii vedetă, dar s-a comportat întocmai când, la vârsta de trei ani, a căzut din pod în beci, alunecând pe scara de lemn, ca pe topogan. Doi membri ai familiei şi un vecin aflat în vizită, doar ca să împrumute o sapă, au răsuflat uşuraţi şi au mulţumit divinităţii, văzând că piciul nu păţise nimic. Copilul privea mirat, stând în fund pe podeaua rece a beciului, şi le-ar fi spus, dacă avea mintea celui de acum: „V-am făcut, fraierilor!”

Devenise celebru în sat datorită prăbuşirii sale. Se născuse un idol care tocmai ce performase pe o scenă inventată ad-hoc, construită la limita dintre viaţă şi moarte. Chiar dacă atunci nu s-a lovit la cap şi nici sechele nu a avut, s-a hotărât, între timp, să devină prozator. Aşa că, după multe rătăciri de tot felul, a debutat în anul 2015 în revista „Târgoviștea Literară” cu schiţa „Orașul”. Peste câteva luni, în aceeaşi publicaţie, avea să îi apară o altă schiţă: „Ucenicul”. A mai rătăcit o vreme, a scris când a avut chef, mai mult nu a avut chef, au trecut anii, iar povestirile „Mai este puțin până mâine…” și „Farsa” au fost selectate de echipa editurii Velvet Story pentru a fi publicate în antologia „Întâmplări stranii – Călătorii în lumea groazei” (2021). Nici „Dracula, îndrăgostitul din mansardă” nu a scăpat de ochii vigilenţi ai celor de la revista „Opt Motive”, care au decis să îl publice în numărul 100/13 (serie nouă) / 24 ianuarie 2022.
Să recapitulăm: Dracula…, nr. 13, serie nouă. Semn bun pentru romanul horror, de debut, al autorului Alexandru Şerban, „Mai este puțin până mâine”.

,,Nenorocitul întorcea cartea pe toate părţile, uneori deschidea copertele şi răsfoia filele pline cu litere negre şi crude. Se oprea ca să citescă vreun paragraf, urmărind, cu vârful degetului tremurând, rândurile. Zâmbea mulţumit, bucurându-se de nenorocirile noastre, necazuri pe care tot el ni le pusese în cârcă, prin scriitura lui perfidă.” – asta a spus John, personajul principal din romanul ,,Mai este puţin până mâine”, despre creatorul său, autorul Alexandru Şerban.

Gândul.ro: Am citit romanul tău de debut „Mai este puțin până mâine”, lansat de curând la editura Velvet Story.  Felicitări! 

Alexandru Șerban: Mulţumesc! Mă bucur că l-ai citit.

Gândul.ro: Cum ți s-a părut parcursul de la idee la manuscris și apoi la autor publicat?

Alexandru Șerban: A fost foarte asemănător cu ceea ce îmi aduc aminte că mi s-a întâmplat în toamna lui ’88, atunci când, de la activitatea zilnică de a mâzgăli pe cărţile de colorat, a trebuit, în câteva săptămâni, după zeci de pagini de bastonaşe şi liniuţe, să învăţ literele ca să pot să scriu prima propoziţie din viaţa mea: ,,Ana are mere”. M-am trezit într-o dimineaţă friguroasă şi umedă de septembrie, cu un ghiozdan în spate, o desagă în care erau caiete, penarul din lemn, dar şi celebrul ABECEDAR, cu coperta bleu. Cu mama de mână, am păşit pe aleea jilavă, pe sub mantia verde a castanilor bătrâni. După câteva minute de mers, am intrat pe poarta şcolii cu numărul 29, din cartierul de vest al Ploieştiului. Atunci, cu mintea mea de copil, cred că aş fi fugit de acasă, dacă aş fi ştiut dinainte ce urma să se întâmple. Aşa şi cu scrisul şi tot drumul ăsta de la idee la roman şi până la autor publicat. Când am recitit pentru ultima oară manuscrisul, înainte să plece la tipografie şi să dau celebrul ,,Bun de Tipar”, am avut senzaţia că, de la bastonaşele şi liniuţele făcute strâmb în copilărie, am rămas tot la nivelul de ,,Ana are mere”. Nimic mai mult. Am aflat că şi altora li se întâmplă ceva asemănător, după ce îşi recitesc propriile scrieri.

Gândul.ro: Introdu-ne puțin în povestea romanului tău. Ce te-a inspirat și cât de greu sau ușor ți-a fost să abordezi genul horror?

Alexandru Șerban: Încă nu îmi dau seama. Este prea devreme. Exită un timp al îndoielii şi un altul al maturizării. Eu sunt între. Cred că a fost pur şi simplu ceva natural. Văzând ce a făcut omenirea de la începuturi până în prezent şi anticipând ce va face în viitor, am ajuns la concluzia că termenul de ,,horror”, aşa cum îl ştim, i se potriveşte destul de bine omului, face parte din natura lui. În afară de nişte ,,tâmpiţi” care au gândit şi s-au sacrificat pentru ca omenirea să evolueze, restul de 99% au distrus totul, au ucis copii, mame cu prunci în pântece, au distrus feluri de fi, speranţe şi orice înseamnă viaţă. Cei mai talentaţi scriitori de horror nu vor putea, oricât se vor strădui, să descrie ororile pe care omul este în stare să le facă. Şi despre asta am scris acolo, în carte. Pentru ce s-au făcut războaiele, cruciadele şi toate genocidurile de până acum? Dar cele viitoare?

Destinul lui John și a lui Jim, ziariști la o publicație londoneză obscură, din Epoca Victoriană, se schimbă dramatic în momentul în care, întorcându-se de la înmormântarea proprietarei ziarului la care lucrau, salvează o tânără nobilă. Devenind peste noapte proprietarii ziarului, cei doi se îmbogățesc scriind articole despre crimele și afacerile dubioase care se întâmplau în Londra acelor vremuri. Dar bucuria le este de scurtă durată, afacerea stând în pragul falimentului când Lady Anne, femeia bogată și misterioasă care le furniza informațiile, dispare, lăsându-le doar un răvaș în care le promitea că se vor revedea curând.
Ajuns în Sighișoara, în căutarea lui Anne, John găsește din întâmplare o carte-manuscris pe care începe să o citească, în miez de noapte, în camera hanului la care trăsese. Astfel află povestea înfricoșătoare a unui clan de vampiri, care sălășluia în acele ținuturi încă din zorii evului mediu. Ar fi uitat repede povestea dacă felul în care vampirii își ucideau victimele nu era foarte asemănător cu cel al criminalilor despre care relatase în articolele din ziar. Și mai era ceva: veștile pe care i le trimitea Jim din Londra îi indicau pe ei ca adevărații criminali și contrabandiști. Se gândea că cineva le jucase o festă, dar nici de asta nu mai era sigur. Îi aștepta spânzurătoarea.
Oare va reuși John să o găsească pe femeia în care se încrezuse atât de mult și să dezlege misterul?

Gândul.ro: De ce ai dorit ca „Mai este puțin până mâine” să fie prima poveste care vede lumina tiparului?

Alexandru Șerban: Ştiu unde vrei să ajungi şi de acolo voi începe. Ţin minte şi acum o postare pe Facebook a editurii Velvet Story, în care erau invitaţi toţi cei care doreau să trimită pentru selecţie o proză ce urma să fie publicată în antologia de povestiri horror „Întâmplări stranii – Călătorii în lumea groazei”. Eu am dat like şi am urat succes proiectului. După vreo două minute, am primit de la editorul Simona Tănăsescu un mesaj ,,ameninţător”, ceva de genul: ,,De data aceasta nu mai scapi. Vino cu o propunere de povestire până săptămâna viitoare şi vorbim.”  A venit ,,săptămâna viitoare” şi i-am prezentat schiţa povestirii. Ăsta a fost începutul. De la o schiţă sumară a unei poveşti oarecare şi până la roman a fost doar un pas. Am simţit că poate fi mai mult decât o simplă povestire. Le-am propus continuarea proiectului, au fost de acord, m-au încurajat şi a ieşit ce a ieşit, adică ce a fost publicat.

Gândul.ro: Cum au aflat cei de la editura Velvet Story că scrii sau ce scrii?

Alexandru Șerban: Citeam pe Facebook poeziile unuia dintre cei mai mari poeţi în viaţă. La un moment dat, poetul a anunţat că va fi publicat de editura Velvet Story. Eu, atunci, ca şi acum, lucram la ,,marele” meu roman fantasy. Am intrat pe site-ul Velvet Story, am studiat puţin şi, după câteva zile, i-am trimis editorului o parte din manuscrisul la care mă chinuiam de atâta timp. Mi-a dat feedback după doar câteva ore. Nu îmi venea să cred. Aşa repede? În toamna acelui an a fost organizat un concurs de povestiri horror pe pagina editurii. Nu am putut să mă abţin şi am postat şi eu una sângeroasă. Aşa cred că au aflat. În zilele următoare o să reeditez povestea sângeroasă ca să o trimit spre publicare, în următoarea antologie horror de la Velvet Story. Trebuie să fie continuitate, să se nască o tradiţie, iar cititorii să aştepte nerăbdători, an de an, următoarea antologie sau următor volum din colecţie.

Gândul.ro: Ai un stil de scriere foarte curat și organizat. Spune-ne mai multe despre ritualul tău de scriere și cât timp ți-a luat să pui cap la cap ideile.

Alexandru Șerban: Mulţumesc pentru apreciere, dar eu nu mă pot pronunţa asupra stilului meu. Asta trebuie să o faceţi voi, ceilalţi. Cât despre ritual, ce pot să spun? Nu am un ritual anume pe care să îl pot descrie. Însă există două locuri în care pot să scriu relaxat, aşa cum vreau şi cât vreau, fără să mă ridic de pe scaun: bucătăria din apartamentul mamei şi grădina cu flori din curtea soacrei mele. Sună rău ultima parte. Asta este. Fumatul, bată-l vina! Mai este al treilea loc, cel mai drag mie: Chiojdu Mic. Acolo s-a născut mama, acolo am o căsuţă bătrânească unde mă retrag din când în când.

Gândul.ro: În acțiunea cărții ai ales să schimbi perspectivele temporale. Cât de dificil ți-a fost să construiești astfel povestea?

Alexandru Șerban: Nu am avut de ales, iar dificil nu a fost. Personajele şi-au dorit să se plimbe dintr-o epocă în alta. Nu poţi să refuzi copiilor tăi o călătorie plină cu peripeţii, mai ales dacă îţi permiţi. Nu ştiu când şi de ce s-au hotărât să se regăsească. Ei au zis, eu am făcut. Să mă pun eu cu vampirii? Doamne fereşte! Mă trezeam cu Luisa peste mine şi atât îmi trebuia. Om nu mai eram şi nici nevastă nu mai aveam.

Gândul.ro: Să înţeleg că te laşi influenţat de personaje?

Alexandru Șerban: Categoric. Personajele, oricum ar fi ele, sunt viaţă în primul rând, iar scriitura nu trebuie să facă parte din categoria natură moartă, de genul: glastră albastră, lângă opaiţul de pe masă, iar în fundal un buchet de liliac veştejit.

Gândul.ro: Sunt autori sau cărți care au influențat „Mai este puțin până mâine”?

Alexandru Șerban: Da. Ca scriitor, nu ai cum altfel, oricât de creativ ai fi. Nu ai cum să inventezi roata sau becul tocmai acum. Nu îmi place să mă laud cu ce am citit, însă ţin la mine o listă cu cărţi pe care mi-aş dori să le citesc. Din când în când mai tai câte una de pe listă. În funcţie de timpul liber pe care îl am. Recunosc că cei mai dragi îmi sunt: Stevenson, Defoe, Borges, Preda, Poe şi Dickens.

Gândul.ro: Noi știm câteva lucruri interesante care ți s-au întâmplat în timp ce scriai cartea, dar ce ți-a rămas întipărit în minte?

Alexandru Șerban: Nimic nu este întâmplător, dar nici superstiţios nu sunt. Într-adevăr au fost lucruri stranii care mi s-au întâmplat. O să vă dezvălui câteva dintre ele. După ce m-am hotărât să particip la proiect, am închis ochii şi am încercat să îmi îmaginez un loc de unde să înceapă totul: am ales un castel aflat pe o stâncă, la baza căreia curgea un râu. Am ales la întâmplare şi ţara: Slovacia. Mi se părea aşa, mai nu ştiu cum. Poate ceva exotic. Am zis ca popa în biserică: aşa să fie! Că o să văd eu ce iese mai departe. Am terminat de scris. Povestea a fost acceptată. Atunci, într-un târziu, m-am gândit să caut pe internet pozele unui castel, din orice colţ de lume ar fi fost, nu conta, unul care să se potrivească descrierii din povestea mea. Aveam nevoie de o poză, nu de altceva. Nu mă gândeam că îl voi găsi tocmai în Slovacia. Când am văzut Orava Castle, am închis ochii din nou şi chiar ăla era, cel pe care mi-l imaginasem, acela care voiam să fie. Nu îmi venea să cred. Tot atunci am aflat că în castelul de pe valea Oravei se filmaseră scene din ,,Nosferatu”. Mi-am spus în glumă: ,,Bă, e ceva necurat la mijloc!” A trecut timpul şi am uitat toate astea. În noaptea de 3 spre 4 martie 2022 am trimis la editură varianta finală a manuscrisului. Pe 4 martie se împlineau 100 de ani de la prima proiecţie a filmului ,,Nosferatu”, în Berlin. Ştiam, dar aşa s-a întâmplat.

Încă una tare, pe care am descoperit-o în timp ce mă documentam: în 1534, castelul de pe valea Oravei a intrat în proprietatea unuia pe nume Jan de Dubovec, stăpân peste acele locuri.  Personajul meu, din cauza căruia se întâmplă totul, stăpânul castelui, se numeşte tot Jan şi trăieşte în anul 1540 în roman. Anul şi numele le-am ales cu mult înainte să ajung la etapa aceea de documentare, pe vremea când încropeam schiţa.

Gândul.ro: Ce crezi că ar putea spune personajul tău principal despre tine dacă te-ar vedea răsfoind propriul roman?

Alexandru Șerban: La asta nu mă aşteptam. Ce să zic? M-ai luat prin surprindere. Probabil ar spune că… Stai puţin! Scrie asta, te rog: ,,Nenorocitul întorcea cartea pe toate părţile, uneori deschidea copertele şi răsfoia filele pline cu litere negre şi crude. Se oprea ca să citescă vreun paragraf, urmărind, cu vârful degetului tremurând, rândurile. Zâmbea mulţumit, bucurându-se de necazurile noastre pe care tot el ni le pusese în cârcă, prin scriitura lui perfidă.” Cred că asta ar fi spus despre mine nemernicul de John.

Gândul.ro: Care îți sunt planurile pentru viitor? La ce lucrezi în prezent?

Alexandru Șerban: Lista e mare. Ce pot să spun acum este că lucrez la finalul romanului fantasy. Schiţa pentru continuarea lui „Mai este puțin până mâine” este gata. Vedem ce va fi pe mai departe.

Gândul.ro: Ce mesaj ai pentru cititori?

Alexandru Șerban: Le mulţumesc pentru interes şi sper să le placă romanul. Să citească oriunde şi oricând. Asta este menirea noastră, a cititorilor: să citim oriunde şi oricând, în avion, pe vapor, în tren, în barca ce stă să se scufunde.

Gândul.ro: Îți mulțumim pentru răspunsuri și îți dorim mult succes!

Alexandru Șerban: Şi eu vă mulţumesc! Toate cele bune!