Rusia a anunţat miercuri seară că forţele sale vor înceta focul timp de trei zile cu începere de joi asupra combinatului Azovstal din portul ucrainean Mariupol şi vor deschide un coridor umanitar pentru evacuarea civililor.
„Forţele armate ruse vor deschide un coridor umanitar între orele 08.00 şi 18:00, ora Moscovei (05.00-15.00 GMT), în zilele de 5, 6 şi 7 mai de la combinatul metalurgic Azovstal pentru a evacua civili”, a declarat Ministerul Apărării.
„În această perioadă, forţele armate ruse şi unităţile Republicii Populare Doneţk (proclamată unilateral de separatiştii pro-ruşi) vor înceta unilateral focul şi ostilităţile”, a continuat ministerul într-un comunicat citat de Agerpres.
Civililor care s-au refugiat în fabrică li se va permite să ajungă în Rusia sau în teritoriile aflate sub controlul Kievului, potrivit acestui text.
În cursul zilei, primarul oraşului-port Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că „lupte violente” sunt în curs de desfăşurare, deşi Moscova a asigurat că nu va lua cu asalt această uriaş combinat în care s-au retras atât luptători ucraineni, cât şi civili.
La rândul său, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a cerut secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să ajute la „salvarea” răniţilor care se află la combinatul siderurgic Azovstal.