Premierul Nicolae Ciucă l-a numit, joi, pe Lucian Ovidiu Heiuş, în funcția de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care are rang de secretar de stat. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.
Lucian Heiuș este membru al PNL, fiind preşedinte al organizaţiei PNL Orăştie (1999-2005; din 2016) şi membru în biroul permanent judeţean PNL Hunedoara (2002-2005), potrivit Adevărul.
„Am cerut noului preşedinte al ANAF ca principalul obiectiv să fie creşterea nivelului de colectare pentru a asigura finanţarea măsurilor economice şi sociale pentru protejarea cetăţenilor şi economiei de efectele perioadei dificile pe care o traversăm. Creşterea încasărilor din primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut trebuie continuată într-un ritm mai susţinut. Implementarea proiectelor “Radarul mărfurilor” şi „E-factura” sunt, de asemenea, în măsură să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat şi să asigure un mediu de business concurenţial”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Lucian Heiuş s-a născut la 13 noiembrie 1965 în Orăştie, judeţul Hunedoara, și a urmat cursurile Liceului de Chimie Industrială nr. 1 Orăştie, secţia electrotehnică (1980-1984).
A absolvit Facultatea de Mecanică, în cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca (1985-1990), Facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca (1994-1999) şi Facultatea de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca (1994-1999).
În 2006, a absolvit un master în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, conform CV-ului publicat pe Camera Deputaţilor.
Lucian Heiuş a intrat în câmpul muncii, în 1991, ca inginer la Întreprinderea Vagoane Arad, ulterior fiind inginer, şef birou desfacere şi director comercial la SC Favior Vidra SA Orăştie (1991-1999).
În cursul anului 1999, a fost director la SC HPN Lux SRL Orăştie, iar din 1999 până în 2005 a fost director la SC Fablor Pell SRL Orăştie.
A fost director executiv (2005-2009), trezorier şef (2009), director executiv (2009-2012), consilier superior (2012) în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara.
În intervalul 2012-2013, a ocupat poziţia de director general la SC Uzina Mecanică Orăştie.
În cursul anului 2013 a fost director executiv la Camera Agricolă Judeţeană Hunedoara şi director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Domeniilor Reglementate Specific şi Direcţiei de Buget, Contabilitate Internă, Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
A mai fost director general la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (2013-2014), director executiv – servicii interne (mutare temporară) (2014-2015), director general (2016) la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.
Conform declaraţiei sale de avere, Lucian Heius deţine 4 autoturisme (Suzuki Samurai, VW Touareg, Nissan Terano II şi Mazda CX7), are două terenuri agricole de peste 7 hectare şi două terenuri intravilane, 2 case de locuit provenite din donaţie şi moştenire, o casă de vacanţă şi un apartament.