VIDEO | Bebino, membru al Clanului Sportivilor, reținut pentru 24 de ore. Interlopul trebuie să dea explicații într-un dosar ce vizează infracțiuni de proxenetism și nerespectarea regimului armelor

Publicat: 06/05/2022, 09:00
Actualizat: 06/05/2022, 09:06

Bebino, membru al Clanului Sportivilor, a fost reținut pentru 24 se ore, vineri dimineața. Interlopul trebuie să dea explicații într-un dosar ce vizează infracțiuni de proxenetism și nerespectarea regimului armelor.

„În data de 05 mai 2022, polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au pus în aplicare 8 mandate de aducere, în Bucuresti și județele Ialomița și Călărași, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a transmis Poliția Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Surse apropiate anchetei au precizat, pentru GÂNDUL, că între cei vizați de anchetă se află și Emil Marius Alecu, cunoscut sub numele de „Bebino”.

La finalul anului 2021, polițiștii bucureșteni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, „având în vedere faptul că un bărbat, de 29 de ani, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a postat mai multe mesaje în spațiul on-line, prin care ar fi încercat, prin intimidare și provocarea unor agresiuni, îndepărtarea unor persoane, din cartier”.

„De asemenea, a rezultat presupunerea rezonabilă că acesta, împreună alte două persoane, un bărbat de 34 de ani și o femeie de 23 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției mai multor femei, în București, dar și în județele Sibiu, Hunedoara și Bihor, obținând astfel foloase materiale patrimoniale”, spun polițiștii Capitalei.

Cu sprijinul polițiștilor din aceste județe, au fost identificați și audiați zeci de clienți, rezultând faptul că serviciile sexuale erau oferite contra unor sume cuprinse între 150 și 400 de lei.

„Totodată, pe parcursul anchetei, în luna februarie a acestui an, în județul Ialomița, în urma unor verificări, într-un autoturism a fost descoperită, ridicată și ulterior expertizată, o armă de foc, letală, precum și muniția aferentă, probatoriul administrat indicând că această ar aparține bărbatului de 29 de ani”, arată sursa citată anterior.

Oamenii legii au dus la audieri opt persoane. Față de 4 persoane, trei bărbați, de 29, 34 și 27 de ani și femeia de 23 de ani a fost dispusă măsura reținerii.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Operațiunea a avut loc cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Citește și:

Interlopul care l-a măcelărit pe temutul Bebino, dezvăluiri în premieră despre atacul sângeros care a îngrozit România. „Mai ții minte cum mă rugai să nu te mai tai, că ai familie?”

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri