În 1939, pe data de 30 noiembrie, Rusia lui Stalin ataca Finlanda, declanșând ”Războiul de Iarnă”. Rușii au avut nevoie de peste 100 zile pentru a înfrânge rezistența acerbă a finlandezilor, tratatul de pace – în urma căruia Finlanda a fost obligată să cedeze agresorului sovietic aproximativ 10 % din teritoriul național și circa 20 % din capacitățile sale industriale – fiind parafat în martie 1940.
Și atunci – ca și acum, după ce Rusia lui Putin a invadat Ucraina – s-a vorbit în cancelariile occidentale de o ”armată la mâna a doua” a lui Stalin și chiar despre un dezastru militar pentru Uniunea Sovietică, deși, într-un final, pacea a fost impusă în condițiile dure ale rușilor. Finlandezii intraseră în război cu numai 18.000 de oameni, inferiori la capitolul logistică, dar aroganța și legendara superioritate sovietică au fost taxate rapid. Stalin și-a dorit, la rândul său – după ce a văzut războiul-fulger al Germaniei lui Hitler în Polonia – un ”blitzkrieg sovietic”, numai că realitatea l-a contrazis.
Asta și-a dorit și Vladimir Putin încă din dimineața zilei de 24 februarie 2022, atunci când a lovit Ucraina din trei direcții. Au trecut 76 de zile de atunci, iar ”amintirea finlandeză” sâcâie Kremlinul precum reumatismul.
Iosif Vissarionovici Stalin a tras concluziile necesare din acest eșec și, dându-și seama că sunt necesare schimbări majore. După ce războiul cu Finlanda s-a încheiat, la Kremlin a fost demarat un amplu proces de reinstalare a ofițerilor de carieră în funcțiile militare de conducere. Armata a fost modernizată, într-o încercare de adaptare rapidă la noile condiții, cu atât mai mult cut perspectiva unui atac german era luată în considerare cu toată atenția.
A se observa o asemănare izbitoare, dincolo de trecerea timpului. Armata lui Putin gâfâie în Ucraina, războiul nu s-a încheiat încă, așa-zisele ”negocieri de pace” se află într-un impas pe care niciuna dintre cele două părți nu îl contestă. Putin nu a renunțat la impetuozitatea care îl caracterizează și, chiar dacă nu s-a putut lăuda cu nicio victorie majoră în Ucraina, nu a renunțat la ideea de a organiza parade militare în marile orașe ale Rusiei. La Moscova, imaginea a fost una care s-a dorit de impact, la toate nivelurile, chiar dacă vremea – la nivel meteo, Kremlinul nu poate impune condiții, totuși – a împiedicat desfășurarea paradei aeriene, iar formațiunile de avioane care să zboare în ”Z” nu au mai brăzdat cerul capitalei.
Va învățat Putin din greșelile armatei ruse? Cu siguranță, da. NATO nu ar trebui să se culce pe o ureche, pentru a folosi o exprimare directă, iar istoria – chiar dacă ne transmite că din istorie nu am învățat nimic – are exemplele ei sugestive, războiul dintre Rusia lui Stalin și Finlanda fiind elocvent din acest punct de vedere.
Experimentul ”Ucraina”, pe de altă parte, îi poate oferi lui Putin nu numai momentul în care să-și reanalizeze, militar, opțiunile viitoare, dar și posibilitatea de a vedea cum reacționează Alianța Nord-Atlantică la provocări, ce fel de armament de ultimă generație trimite pe frontul din Ucraina și, nu în ultimul rând, cât de ”sensibilă” este în relația ”rece” cu Federația Rusă.
Dacă ”operațiunea militară specială” ordonată de Putin scârțâie, pare a scârțâi și sănătatea liderului de la Kremlin. Însă totul poate fi și o (altă) perdea de fum lansată de pe coridoarele unde nu au acces decât apropiații ”Țarului”. Efervescența generalizată de ideea că Putin nu se simte prea bine poate turna plumb în picioarele celor care îi studiază toate mutările.
Nu cred că Putin este atât de bolnav, așa cum nu cred că armata lui Putin este ”pe butuci” și a demonstrat că nu poate duce un război prelungit. Îl văd pe Putin atent la toate aceste sincope, deloc decis să apese pe butonul nuclear, dar îndeajuns de răbdător pentru a-și linge rănile și pentru a găsi, deocamdată, o ”ieșire” din conflict. Asta neînsemnând că planurile sale pe termen lung s-au schimbat.
Dând senzația că vrea enorm, Putin va încerca să păstreze ceea ce dorește cel mai mult, iar zona-tampon din estul și sud-estul Ucrainei este esențială în planul său actual.
Însă scenariul merge mai departe, iar ambițiile lui Putin sunt mari. Dar are nevoie, acum, de timp, de o perioadă în care toate greșelile făcute în Ucraina să fie analizate și îndreptate corespunzător. Are nevoie de o ieșire ”demnă” pe câmpul de luptă. Putin nu a ascuns că Federația Rusă este, de fapt și de drept, continuarea Uniunii Sovietice, iar el este un fel de Stalin și Hitler la un loc.
Reputatul istoric militar britanic Antony Beevor – autor al unor cărți extrem de bine documentate despre Al Doilea Război Mondial – a spus că Vladimir Putin se dorește ”temut”, nu numai adulat de poporul rus. Încearcă să reconstruiască, pe baze actualizate economic și militar, Imperiul Rus, minimalizând capacitatea Occidentului de a reacționa în momente-cheie care reclamă atitudini tranșante.
”Putin vrea să fie de temut – ca Stalin și Hitler. El este hotărât că moștenirea sa ar trebui să fie reconstrucția Imperiului rus așa cum a fost în perioada sovietică. Convins că Occidentul liberal este decadent și slab, el a crezut că șocul și uimirea își vor atinge scopurile. A fost exact ceea ce a crezut Hitler în 1941 înainte de a invada Uniunea Sovietică, când a spus: „Dă cu piciorul în ușă și întreaga structură putredă se va prăbuși”. Aceasta este mentalitatea greșită a dictatorului mai mult decât cea a generalului profesionist. În ambele cazuri, atrocitățile au stârnit o rezistență mult mai acerbă, nu capitulare”, spunea Beevor, în aprilie, într-un interviu acordat Der Spiegel.
Experimentul ”Ucraina” – pus la cale de Putin – poate genera, într-un creuzet nevăzut, semințele unui conflict viitor de amploare.
Tocmai de aceea este imperios necesar ca puterea militară de care dispune Putin să nu fie abordată superficial, să nu fie minimalizată, ci doar analizată pragmatic. Rușii pot recupera rapid, așa cum s-a văzut de-a lungul timpului, iar ”operațiunea militară specială”, lăsând la o parte interesele strategice ale Moscovei, poate fi considerată și o ”mutare” cu efect pe termen lung și foarte lung.
Citește și: