Prima pagină » Actualitate » SUA „în pană” de Javelin. Înlocuirea rachetelor „inteligente” oferite Ucrainei va dura probabil peste un an, afirmă secretarul american al armatei

SUA „în pană” de Javelin. Înlocuirea rachetelor „inteligente” oferite Ucrainei va dura probabil peste un an, afirmă secretarul american al armatei

SUA
Foto caracter ilustrativ: Profimedia

Secretarul armatei americane, Christine Wormuth, a declarat că termenul de înlocuire a stocurilor americane de rachete Stinger și Javelin pe care SUA le-a dat Ucrainei pentru a contracara invazia Rusiei va „varia în funcție de ce sisteme sunt”, iar acest lucru va dura peste un an.

Pentru a înlocui stocurile americane de rachete Javelin, Wormuth a declarat în cadrul unei audieri a Subcomisiei de Credite a Senatului pentru Apărare că nu este sigură că Raytheon, compania care produce rachetele, va fi capabilă să înlocuiască stocurile americane de rachete respective într-o „perioadă de un an”.

„În ceea ce privește rachetele Javelin, cred că Raytheon încearcă să accelereze cu adevărat, dacă vor putea veni în termen de un an, nu sunt sigură, cred că ar putea dura ceva mai mult timp, dar încercăm să lucrăm mai mult cu industria în aceste cazuri”, a spus Wormuth, potrivit CNN.

În ceea ce privește înlocuirea stocurilor americane de rachete Stinger, Wormuth a spus că „va dura mai mult timp”, deoarece nu există o linie de producție deschisă pentru rachetele Stinger în acest moment.

„Nu mai avem o linie de producție deschisă pentru Stinger de ceva timp, încă mai avem câteva rachete, câteva rachete Stinger pe care le putem furniza, dar există o piesă învechită pe care va trebui să ne dăm seama cum să o rezolvăm, știți, să proiectăm în jurul ei sau să aducem un fel de Stinger de generație următoare, și cred că va dura mai mult timp”, a spus Wormuth.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele

Citește și