Prim-ministrul Suediei şi omologul său britanic au încheiat un acord de apărare reciprocă. Semnarea declaraţiei are loc înaintea deciziei Stockholmului de aderare la NATO

Prim-ministrul Suediei şi omologul său britanic au încheiat un acord de apărare reciprocă. Semnarea declaraţiei are loc înaintea deciziei Stockholmului de aderare la NATO
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 11/05/2022, 19:01
Actualizat: 11/05/2022, 19:05

Suedia şi Marea Britanie au anunțat astăzi încheierea unui acord de apărare reciprocă, înaintea deciziei statului suedez privind aderarea la NATO. Premierul britanic Boris Johnson şi omologul său suedez Magdalena Andersson au semnat „Declaraţia politică de solidaritate”, în vederea apărării şi protecţiei reciproce în caz de agresiune.

Într-o conferinţă de presă comună cu şefa guvernului suedez la Stockholm, Boris Johnson a afirmat că „dacă Suedia este atacată şi apelează la noi pentru a ne cere sprijin, i-l vom oferi.”

De parte cealaltă, Magdalena Andersson a precizat că „în vremuri de criză, cooperarea devine și mai importantă. Dacă una dintre cele două ţări ar suferi un dezastru sau un atac, Marea Britanie şi Suedia şi-ar oferi asistenţă în multe feluri, incluzând mijloace militare”.

Potrivit cabinetului său, Boris Johnson urmează să semneze un astfel de acord la sfârşitul zilei de azi și cu Finlanda, în timpul unei vizite la Helsinki. Invazia rușilor în Ucraina a forțat Suedia și Finlanda să regândească modul în care își protejează securitatea și integritatea teritorială.

Îngrijorate de reacţia Rusiei la cererile lor de aderare la NATO, care ar urma să aibă loc în zilele următoare, cele două ţări nordice încearcă să obţină garanţii de securitate bilaterale pe perioada dintre candidatura lor şi intrarea oficială în Alianţa Nord-Atlantică. Procedura ar putea dura, însă, mai multe luni sau chiar un an.

„Declaraţia politică de solidaritate” semnată astăzi între Stockholm şi Londra este primul acord oficial anunţat public de către una dintre cele două ţări scandinave, informează Digi24.

Prim-ministrul Suediei şi omologul său britanic au încheiat un acord de apărare reciprocă. Semnarea declaraţiei are loc înaintea deciziei Stockholmului de aderare la NATO
Sursa foto: Mediafax Foto

Declarația Regatului Unit precizează că noile aranjamente vor intensifica schimbul de informații și vor accelera pregătirea, exercițiile și desfășurările militare comune. Suedia și Finlanda au primit, de asemenea, asigurări de sprijin din partea Statelor Unite și a Germaniei.

Cele două țări nordice au deja legături strânse cu Marea Britanie și fac parte din Joint Expeditionary Force, un grup militar multinațional axat pe securitate în regiunile Nordului Înalt, Atlanticului de Nord și Mării Baltice.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Grecii sunt furioși peste măsură. Luni au primit cea mai proastă veste posibilă pentru ei
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
FOTO O româncă a câștigat al șaptelea titlu de Miss Fitness Universe. Anca are 37...
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro publică notele până în ora 12:00
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Incendiu violent seara trecută în București! Trei persoane au ajuns la spital după ce flăcările...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Adio, maestre! Românii îşi iau adio de la o legendă a filmului. A murit acum
Un desert ieșit din comun. Spaghete de înghețată
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
De ce a fost amânantă înmormântarea actriței Ileana Stana Ionescu: ”Nu știm când va avea...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Motivul pentru care Rusia și-a bombardat propriul teritoriu de zeci de ori într-un singur an
×