Informații din rechizitoriul procurorilor în cazul dublei crime de la Iași: studentul marocan ar fi consumat un gaz care produce halucinații. Avocata acestuia: „Este un scenariu. Poate să îți dovedească anumite chestiuni, omorul niciodată”

Informații din rechizitoriul procurorilor în cazul dublei crime de la Iași: studentul marocan ar fi consumat un gaz care produce halucinații. Avocata acestuia: „Este un scenariu. Poate să îți dovedească anumite chestiuni, omorul niciodată”
Publicat: 12/05/2022, 13:59
Actualizat: 12/05/2022, 14:00

Dovezile pe care procurorii ieșeni se bazează pentru a-l condamna pe viață pe studentul marocan Ahmed Sami el Bourkadi sunt, conform rechizitoriului depus la instanță în momentul trimiterii în judecată, petele de sânge găsite pe obiecte de îmbrăcăminte ale celor două victime: Youssef Ajnyah și prietena sa, Vanesa Burlacu.

Avocata acestuia a precizat pentru Gândul că, în opinia sa, toate dovezile adunate sunt doar circumstanțiale, pot dovedi doar că acesta a fost prezent în noaptea respectivă în casa celor doi, însă nu dovedesc și că i-ar fi omorât.

Tinerii uciși în vila din Iași / Sursă FOTO: Facebook

„Scenariul realizat, că asta este, un scenariu, poate să îți dovedească anumite chestiuni, dar omorul niciodată. Nu știu ce părere vor avea organele de anchetă și mai ales magistrații tribunalului, eu totuși sper să fie oameni rezonabili”, a precizat avocata Raluca Andrei pentru Gândul.

Vanesa Burlacu avea 33 de plăgi înjunghiate

Youssef Ajnyah și prietena sa au fost găsiți morți în casa din zona Moara de Vânt din Iași pe 10 decembrie 2021. Vanesa Burlacu avea 33 de plăgi înjunghiate, dintre care 11 în regiunea cervicală, 9 cranio-faciale, șase pe mâna dreaptă și șapte pe piciorul stâng. La rândul său, Youssef Jniyah avea 17 plăgi înjunghiate, dintre care 10 în regiunea cervicală, una pe față, două pe mâna dreapă, trei pe piciorul stâng și una hemitorace stâng dorsal.

„Am zis de la început că le consider niște dovezi circumstanțiale, adică cel mult pot să dovedească prezența lui, lucru pe care nu l-a negat și pot să dovedească niște activități subsidiare, dar din tot probatoriul lor nu reiese că clientul meu i-ar fi omorât pe cei doi tineri din vila respectivă. Mai mult, din probatoriul administrat de organele de urmărire penală reiese contrariul și anume că alte persoane sau altă persoană ar fi autorul.

Ei au ajuns să spună că, încălțat de fapt cu o pereche de șlapi cu bretea cu patru numere mai mari decât numărul pe care îl poartă, ar fi putut să fugărească victimele, să urce scările, după care s-ar fi încălțat și cu perechea de adidași Armani pentru a induce în eroare organele de anchetă”, a mai completat avocata acestuia.

Nu s-au găsit nici până acum arma crimei și telefoanele victimelor

Polițiștii au găsit în casă cele două cadavre, cu multiple plăgi înjunghiate pe corp, iar în toate încăperile din locuință erau „urme de sânge, urme dinamice, urme de scurgere, de alunecare”. De asemenea, mobilierul, îmbrăcămintea și obiectele personale erau răvășite și în niciuna din camere nu erau bunuri de valoare cum ar fi bani, carduri, bijuterii sau telefoane. Doar un singur laptop în sufragerie.

La fața locului s-au găsit și mai multe recipiente în care era o substanță inflamabilă cu care au fost stropite bunuri și obiecte de mobilier, o parte fiind chiar arse parțial. La baia de la etaj erau și bucăți textile parțial incendiate.

Ahmed Sami el Bourkadi a fost surprins de camerele de supraveghere plecând de la locuința victimelor în jurul orei 23.30, ulterior momentului din care cei doi nu au mai fost activi pe rețelele de socializare, apoi a fost văzut intrând și ieșind de mai multe ori din scara blocului în care locuia.

Mai mult, spun procurorii, atunci când s-a întors de la locuința victimelor avea mâna dreaptă în buzunar, iar în înregistrările ulterioare apărea cu mâna bandajată. „Rezultă că în intervalul critic, din noaptea de 8 spre 9 decembrie, suspectul a fost prezent la locuința celor două victime, a plecat de acolo îmbrăcat diferit, a revenit, apoi a intrat și ieșit în mod repetat din scara blocului său”, precizează anchetatorii în rechizitoriu.

Referitor la probele ADN care îl plasează pe Ahmed Sami el Bourkadi la locul crimei, avocata susține că acestea nu ar fi fost găsite în perimetrul victimelor. Este vorba despre un maieu alb pe care una dintre victime l-ar fi ținut în mână. „A apărut un maieu alb în mâna victimei Vanesa, iar pe fața interioară a maieului este sângele clientului meu. Acum stau și mă întreb – când te atacă cineva cu un cuțit, tu iei un maieu alb și te aperi? Și de ce sângele este pe fața interioară și nu exterioară?”, a mai precizat Raluca Andrei pentru Gândul.

Drogați cu gaz ilariant

În rechizitoriul întocmit de procurori se mai precizează că atât Ahmed Sami el Bourkadi, cât și victima Youssef Ajnyah ar fi consumat protoxid de azot, un gaz ilariant folosit la umflarea baloanelor, care odată inhalat, provoacă halucinații.

„Erau vreo 20 de recipiente mici, metalice, din cele care se folosesc pentru frișcă. Însă anchetatorii nu au dovedit cantitatea consumată, dacă au consumat amândoi, pentru că de la o anumită cantitate efectele sunt cu totul altele. Adică nu mai ești nici în stare să te miști 40 – 60 de minute, protoxidul de azot se folosește și în inhalo-sedare în proceduri stomatologice.

Organele de anchetă ar fi trebuit, dacă voiau să meargă pe ipoteza aceasta, să fi tratat cu seriozitate subiectul și să fi demonstrat ce cantitate a consumat. Să nu uităm că Sami a fost la spital după aceea, iar medicii nu au constatat nicio problemă cu privire la el, dacă ar fi fost amețit, drogat, beat sau într-o stare euforică sau alterată, acest lucru ar fi fost văzut de medici”, a mai declarat avocata Raluca Andrei.

În următoarele 20 de zile avocata care îl apără pe Ahmed Sami el Bourkadi va trebui să formuleze concluzii, cereri și excepții, înainte de a începe procesul de judecată. „Din păcate erau niște chestiuni clar în favoarea clientului meu și din cauză că nu s-a orchestrat urmărirea penală cum trebuie, s-a încercat să se dovedească că el este vinovatul.

La un dublu asasinat, după 5 luni de zile, nu poți să vii în fața opiniei publice și a superiorilor și să spui că de fapt nu ai nimic concret. Astăzi (n.red. joi) mi s-a confirmat de la Tribunal un nou termen de arhivă pe care îl vom avea eu cu clientul meu, vom revizui materialul de urmărire penală, iar săptămâna viitoare voi întocmi aceste cereri și excepții”, a completat avocata Raluca Andrei.

Dacă se dovedește că Ahmed Sami el Bourkadi este vinovat de uciderea celor doi tineri, acesta poate fi condamnat la închisoare între 15 și 25 de ani sau poate primi chiar pedeapsa pe viață.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal