Un depozit în care era stocat azotat de amoniu a fost ținta unei lovituri rusești, luni, în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile regionale ucrainene.
„Explozia din regiunea Harkov nu reprezintă o amenințare pentru populația locală”, a dat asigurări pe pagina sa de Telegram guvernatorul regiunii vecine Donețk, el însoțind mesajul cu o imagine în care se vede un impresionant nor de fum portocaliu ce se ridică deasupra câmpurilor.
„Un obuz rusesc a lovit un depozit de pe teritoriul regiunii Harkov, unde, potrivit informațiilor preliminare, era stocat azotat de amoniu. Coloana de fum ar putea speria populația, dar nu există niciun motiv de panică” , a precizat guvernatorul din Donețk, potrivit AFP.
Azotatul de amoniu (aflat la originea exploziilor devastatoare care au distrus portul și cartiere întregi din Beirut în august 2020 – n.r.) este folosit în principal ca îngrășământ „azotat”, dar este folosit de asemenea și la fabricarea explozivilor.