România și alte patru state membre primesc aproape un sfert de miliard de euro pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Cum se vor împărți banii

România și alte patru state membre primesc aproape un sfert de miliard de euro pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Cum se vor împărți banii
Publicat: 18/05/2022, 18:51

Comisia Europeană a luat, miercuri, noi decizii prin care arată solidaritatea blocului comunitar cu Ucraina. Astfel, Executivul UE va furniza 248 milioane euro pentru a sprijini statele membre care îi primesc pe cei care fug din calea războiului și, în plus, a luat noi măsuri pentru ajutorarea țări invadate acum aproape trei luni, în 24 februarie, de forțele militare ruse.

Comisia Europeană a decis, miercuri, să pună 248 milioane de euro la dispoziția României și altor patru state membre care au fost cele mai afectate la începutul războiului și care găzduiesc un număr mare de refugiați, pentru a sprijini sistemele acestora de primire și de gestionare a frontierelor, a transmis Reprezentanța CE în România, printr-un comunicat de presă.

Conform Comisiei, decizia se succedă evenimentului mondial de strângere de fonduri din 9 aprilie, intitulat „Susținem Ucraina”, în cadrul căruia Comisia s-a angajat să sprijine, cu până la 400 milioane EUR, refugiații care ajung din Ucraina în cele mai afectate state membre.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.349 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, iar aceștia beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Câți ucraineni au rămas în România

De asemenea, din data de 18 martie și până miercuri, au fost emise 24.568 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 1.030 fiind acordate în ultimele 24 de ore. Miercuri dimineața, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44,9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în România au intrat 19.261 de mijloace de transport și 67.220 de persoane, dintre care 7.491 de cetățeni ucraineni.

Poliția de Frontieră a anunțat miercuri că, de la declanșarea acestei crize (24 februarie 2022), până la data de 17 mai, ora 24.00, la nivel național, au intrat în România 959.211 cetățeni ucraineni.

Cum se fac plățile

Alături de România, vor primi această asistență de urgență din fondurile pentru afaceri interne Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia.

Conform Comisiei, statele membre pot utiliza aceste fonduri pentru a le oferi asistență imediată, de exemplu alimente, transport și cazare temporară, persoanelor care fug din calea invaziei neprovocate a Ucrainei de către Rusia și pentru a-și spori capacitatea de a gestiona frontierele externe ale UE.

„Organizațiile societății civile și autoritățile locale și regionale joacă, de asemenea, un rol esențial în furnizarea de asistență și, prin urmare, statele membre vor trebui să se asigure că și acestea au acces la această finanțare de urgență. Pentru a se asigura că plățile se efectuează rapid, fără o sarcină administrativă considerabilă, Comisia va elibera fondurile mai degrabă pe baza rezultatelor obținute, decât pe baza costurilor reale”, a transmis Reprezentanța CE în România.

Pentru sprijini în continuare nevoile inițiale de primire pe măsură ce acestea evoluează, Comisia va pune la dispoziție restul de 152 milioane EUR după ce va obține acordul autorității bugetare.

Răspunsul imediat și nevoile pe termen scurt

Tot miercuri, Comisia a stabilit. într-o comunicare, planuri pentru un răspuns imediat al UE care să abordeze nevoile de finanțare ale Ucrainei și cadrul de reconstrucție a acesteia pe termen mai lung.

Conform informării Reprezentanța CE în România, de la începutul agresiunii ruse, UE și-a intensificat considerabil sprijinul, mobilizând aproximativ 4,1 miliarde EUR, sub formă de asistență macrofinanciară de urgență, sprijin bugetar, asistență de urgență, răspuns în situații de criză și ajutor umanitar, pentru a susține consolidarea rezilienței generale economice, sociale și financiare a Ucrainei.

Au fost prevăzute, de asemenea, măsuri de asistență militară în cadrul Instrumentului european pentru pace, în valoare de 1,5 miliarde EUR, bani care vor fi utilizați pentru a le rambursa statelor membre ajutorul militar în natură oferit Ucrainei și este în curs de mobilizare o sumă suplimentară de 500 de milioane EUR.

Războiul a condus la prăbușirea veniturilor fiscale, a celor obținute din exporturi și a altor venituri, care a fost agravată de confiscarea ilegală, pe scară largă, a unor active și a unor produse pentru export, inclusiv în sectorul agricol, în timp ce cheltuielile esențiale au crescut vertiginos. Fondul Monetar Internațional a estimat că decalajul din balanța de plăți a Ucrainei se va ridica la aproximativ 14,3 miliarde de euro (15 miliarde dolari) până în luna iunie”, arată Comisia, precizând că, pentru a-i putea acorda Ucrainei un sprijin financiar semnificativ pe termen scurt în scopul menținerii serviciilor de bază, al abordării nevoilor umanitare și al reparării infrastructurii celei mai vitale, distruse de război, va fi nevoie de un efort comun la nivel internațional, în cadrul căruia Uniunea va fi pregătită să își joace rolul.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată