A murit compozitorul Vangelis, renumit pentru muzica filmelor „Carele de foc”, „Blade Runner” și „1492: Cucerirea paradisului”

A murit compozitorul Vangelis, renumit pentru muzica filmelor „Carele de foc”, „Blade Runner” și „1492: Cucerirea paradisului”
Compozitorul grec Vangelis Papathanassiou/ Sursa: Profimedia
Publicat: 19/05/2022, 21:41

Compozitorul grec Vangelis Papathanassiou, cunoscut publicului internațional ca „Vangelis”, a murit marți la vârsta de 79 de ani.

Compozitorul a devenit cunoscut cel mai bine după câștigarea premiului Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră în 1981 cu filmul „Carele de foc” („Chariots of Fire”) și pentru compunerea muzicii la filmul „Blade Runner”, regizat de Ridley Scott.

El a mai compus muzică pentru filme ca „Revolta de pe Bounty” („The Bounty”) și „1492: Cucerirea paradisului” („1492: Conquest of Paradise”).

Vangelis a murit marţi seara, potrivit agenţiei de presă elene ANA, care a citat un anunţ al biroului avocaţilor artistului, fără a preciza cauza decesului, conform Agerpres.

Născut Evangelos Odysseas Papathanasiou în 1943, tânărul Vangelis a dezvoltat de timpuriu un interes pentru muzică şi experimente cu sunete produse prin lovirea oalelor şi tigăilor sau prin ataşarea unor cuie, pahare sau alte obiecte la corzile pianului părinţilor săi.

El a asimilat tonalităţile cântecelor populare greceşti şi ale muzicii corale creştin ortodoxe, însă nu poseda o pregătire muzicală, lucru despre care a declarat mai târziu că i-a salvat creativitatea.

După ce a început să cânte cu trupe rock locale, Vangelis a plecat la Paris la vârsta de 25 de ani, alăturându-se unui exod de tineri artişti în urma unei lovituri de stat din 1967 care a adus la putere o juntă militară în Grecia.

Departe de casă, el a fost atras de noul domeniu al sintetizatoarelor electronice ce i-a permis să creeze nuanţe melodice luxuriante care au devenit sunetul său emblematic.

În ciuda succesului repurtat pe scena europeană a rockului progresiv de la începutul anilor 1970, el nu a rezonat cu ceea ce se aştepta de la un artist comercial şi s-a retras în studioul de înregistrări pe care şi l-a creat la Londra.

Acolo a scris coloana sonoră pentru „Chariots of Fire”, povestea triumfului unui grup de atleţi britanici la Jocurile Olimpice din 1924.

Vangelis a declarat odată că această melodie, care i-a adus un premiu Oscar şi s-a aflat în fruntea topurilor muzicale săptămâni întregi, a fost parţial un omagiu adus tatălui său, un atlet amator pasionat. Însă el a fost uşor reticent la imensa popularitate de care s-a bucurat compoziţia. „Nu e decât o altă piesă muzicală”, a declarat într-un interviu.

Îndrăzneţ de necontemporane, ritmurile sintetizatorului său şi melodia în crescendo din timpul secvenţei de deschidere redată cu încetinitorul, cu un grup de sportivi care aleargă de-a lungul unei plaje, au netezit calea pentru modul în care cinematografia portretiza sportul.

Succesul „Chariots of Fire” a umbrit celelalte coloane sonore ale sale – el a compus muzică şi pentru alte filme importante, inclusiv „Missing”, regizat de compatriotul său Costa-Gavras, şi pentru thrillerul SF „Blade Runner” al lui Ridley Scott.

Vangelis a fost un compozitor prolific de-a lungul multor decenii, opera sa variind de la muzică pentru anunţuri publicitare şi coloane sonore până la compoziţii cu stiluri elaborate în stil simfonic şi „Jon and Vangelis”, duetul său cu Jon Anderson, solistul grupului de rock progresiv Yes.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Mai bine de jumătate de ţară intră sub cod galben de caniculă începând de duminică....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Doliu în lumea cinematografiei! Jon Landau, producătorul capodoperelor „Titanic” și „Avatar” a murit la 63...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
S-a dat lege OBLIGATORIE pentru toată România. Se aplică din luna OCTOMBRIE 2024
Andreea Sasu a născut cel de-al patrulea copil al lui Philipp Plein! Primele imagini cu...
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Chiar și scribii egipteni sufereau de boli cauzate „la locul de muncă”
×