Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO Generalul (r) Virgil Bălăceanu: „Ucrainenii au început contraofensiva. Acum rușii caută să reziste cât mai bine”

VIDEO Generalul (r) Virgil Bălăceanu: „Ucrainenii au început contraofensiva. Acum rușii caută să reziste cât mai bine”

Ucrainenii au început contraofensiva în zona de nord-est a Harkovului. S-au schimbat rolurile iar acum rușii sunt cei care trebuie să reziste asaltului ,a spus Generalul (r) Virgil Bălăceanu, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. 

„Am constatat că ucrainenii contraatacă în zona de nord-est a Harkovului. Acum putem vorbi de o contraofensivă. Adică au avut o acțiune de amploare în nordul și estul Harkovului ca să îndepărteze cât mai mult presiunea rușilor, distanța la care se găsesc forțele rusești astfel încât să nu mai poate să bombardeze cu artileria reactivă de tip Katiușa sau cu artilerie obișnuită de calibru mare Harkovul”, a declarat generalul Virgil Bălăceanu.

„Acum rușii caută să reziste cât mai bine. Ucrainenii au ajuns cam la 10 km lângă graniță, lângă Belgorod care este un oraș foarte important. Acolo este un centru de unde s-a intrat și spre Harkov. Ei vor să păstreze distanța la care se găsesc ucrainenii față de Belgorod astfel încât acum ucrainenii să nu poată lovi cu artileria. Belgorodul este un punct logistic foarte important”, a afirmat el.

„Sunt deja acțiuni de contraatac și contraofensivă limitată pe care o execută ucrainenii. Ucrainenii au acest drept”, a precizat generalul.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele