Joi dimineață, pe raza localității Helegiu, în apropiere de Onești, a avut un loc un accident grav în care un bărbat, în vârstă de 42 de ani și o femeie, de 44 de ani au murit în urma coliziunii cu un TIR. Gheorghe Tărcuță se afla la volan în momentul accidentului, iar în mașină mai era cumnata acestuia, Alina Patriche, de 44 de ani, ambii decedați, dar și Daria Tărcuță, fiica șoferului, în vârstă de 18 ani.
Daria Tărcuță a fost singurul pasager care a supravețuit în urma accidentului rutier și a fost dusă la Spitalul Municipal Onești ”Sfântul Ierarh Dr. Luca”, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Județean Bacău, după cum ne-a declarat medicul Gelu Nicolcea: ”A fost stabilizată și transferată la Bacău, la Neurochirurgie. Starea ei este gravă.”
La 24 de ore de la tragedia în care și-a pierdut tatăl și mătușa, Daria Tărcuță continuă să lupte pentru viața ei, dar medicii sunt rezervați.
”Starea ei s-a înrăutățit față de ieri. Pronosticul este extrem rezervat” ne-a declarat Mirela Romaneț-purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Bacău.
Daria Tărcuță, elevă în clasa a aXII-a la un liceu din Onești, e și voluntar la SMURD în cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, unde a ajutat la salvarea semenilor ei, în peste 400 de acțiuni. Joi, când tatăl ei și mătușa au murit în urma accidentului de la Helegiu, Daria Tărcuță a fost scoasă dintre fiarele contorsionate de colegii ei de la SMURD Onești.
Cele trei persoane implicate în accident, de loc din comuna Helegiu, se îndreptau spre Onești, acolo unde Daria trebuia să ajungă la școală fiind elevă în clasa a XII-a. Într-o curbă pe fondul vitezei și a carosabilului umed, tatăl Dariei a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe contrasens ciocnindu-se de un ansamblu format din cap și semiremorcă. În urma accidentului, bărbatul și femeia au decedat.