O nouă pierdere raportată în rândul trupelor rusești care luptă în războiul din Ucraina. Forțele armate ucrainene au anuntat ca au eliminat un ataman, adică un comandant al trupelor de cazaci ruși. Ei au transmis că acesta „și-a părăsit nevasta și calul, dar s-a întors acasă corect”.
Anunțul a fost făcut pe contul personal de Telegram al lui Anatoli Stepan, un ofițer al armatei ucrainene care anterior a anunțat și eliminarea altor comandanți ruși precum locotenent-colonelul Viaceslav Savinov, ofițer de stat major și comandant al unui serviciu de recunoaștere și colonelul Alexei Șarov, comandantul celei de-a 810-a Brigade de Gărzi a armatei ruse.
„Atamanul cazacilor din districtul Novo-Pokrovskii și-a părăsit calul și nevasta și a plecat să caute aventură, dar s-a rătăcit și s-a întors deja corect spre casă Slavă Națiunii și moarte dușmanilor”, a scris ofițerul ucrainean pe canalul său de Telegram. Acesta se referă la faptul că foarte mulți soldați ruși capturați în primele zile ale războiului au declarat că nu li s-a spus că luptă în Ucraina, potrivit hotnwes.ro.
Deși ofițerul ucrainean nu precizează numele comandantului cazac ucis, mai multe articole din presa rusă afirmă că este vorba de atamanul Alexander Kalnitski, care la momentul morții sale ar fi fost adjunct al șefului de Stat Major al detașamentului de cazaci din Kuban.
Anunțul „trimiterii acasă” a atamanului vine după ce forțele armate ucrainene au reușit săptămâna aceasta să elimine un nou general rus, primul din cadrul Forțelor Aeriene ale Moscovei.
Moartea general-maiorului în retragere Kanamat Botașev a fost raportată marți de serviciul în limba rusă al BBC după confirmarea informației din mai multe surse. Botașev este pilotul rus cu cel mai înalt rang a cărui moarte a fost confirmată până acum în războiul din Ucraina, el fiind doborât în timp ce pilota un avion Su-25.
Acesta s-a născut în 1959 și a fost înainte de pensionare comandantul unui regiment de aviație.
Nu se știe cum un ofițer pensionar în vârstă de 63 de ani a ajuns să piloteze un avion de atac la sol în Ucraina. Se pare că acesta ar fi fost recrutat de grupul de mercenari Wagner.