Noi atrocități au fost comise de trupele ruse în teritoriile ocupate din Ucraina. Comisarul pentru Drepturile Omului al Radei Supreme ucrainene, Liudmila Denisova, acuză că rușii le-ar injecta substanțe necunoscute prizonierilor ucraineni, iar apoi aceștia ar fi forțați să învețe poezia „Iartă-ne, nativ rus”.
Oficialul ucrainean a fost într-un spital de lângă Mariupol, unde erau ținuți captivi mai mulți prizonieri de război ucraineni și a vorbit cu aceștia, apoi a relatat întreaga poveste pe pagina sa de Facebook.
„Prizonierii ucraineni au povestit că rușii le-au injectat droguri necunoscute cu litera „M”, după care au leșinat și și-au pierdut memoria”, a scris Denisova.
Mai mult, soldații ucraineni au fost obligați să învețe poezia „Iartă-ne, nativ rus”, imnul Federației Ruse, istoria emblemei și drapelului Federației Ruse, iar cei care refuzau erau torturați.
„Ofiţerii şi militarii Regimentului Azov au fost torturaţi cu cruzime extremă. Ruşii le-au bătut degetele de la picioare cu ciocanul şi au deschis rănile cu patul unei mitraliere, clești uzați și șocuri electrice. Au fost strangulați, sufocați cu pungi trase peste cap, puși să stea în genunchi și bătuți cu bastonul.”, a mai relatat Denisova, potrivit libertatea.ro.
De asemenea, e a povestit că a aflat cum 17-20 de femei ucrainene prizoniere de război au fost ţinute în celule pentru 2-3 persoane, cu o găleată în loc de toaletă, fără produse de igienă sau posibilitatea de a se spăla. Mai mult, ca să le înspăimânte, ruşii aduceau prizonieri bărbaţi şi-i băteau în faţa femeilor.
Femeile captive au fost, de asemenea, obligate să întrețină relații sexuale, susține oficialul ucrainean. Militarii ucraineni nu au primit îngrijiri medicale vitale.
Medicul i-a examinat doar înainte de a fi transferați în tabăra de prizonieri din Sevastopol, unde reprezentanții Crucii Roșii Internaționale au oferit asistență.
Ucrainenii au primit doar 1,5 litri de apă pentru 30-40 de persoane, iar hrana a fost limitată: o bucată de pâine cu untură pe zi.
„Prizonierii ucraineni au fost privați de posibilitatea de a-și contacta rudele. Cărțile de identitate ale Agenției Centrale de Informații a Crucii Roșii pentru informarea familiei, prevăzute la articolul 70 din Convenția de la Geneva din 1949, care trebuie trimise imediat după capturare, au fost completate numai imediat înainte de schimbul de prizonieri”, a afirmat Denisova.