Liderul de la Kremlin şi-ar fi fixat un termen până când vrea să controleze regiunea Donbas.
Vladimir Putin ar vrea ca forţele armate ruse să controleze întregul Donbas până la 1 iulie.
Canal 24 susţine versiunea, citând surse de informaţii de la Kiev, preluate de Unian. Planul avea să prevadă mai întâi cucerirea regiunii Lugansk, pentru a trece ulterior spre cea a Doneţk.
În Rusia, Sberbank, prima bancă rusă lovită de noile sancţiuni UE, instituţia de credit fiind exclusă din sistemul swift.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a dezminţit că Vladimir Putin este bolnav şi a susţinut că acesta nu a prezentat niciun semn al vreunei afecțiuni.
Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată discutate în public.
Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat într-un comunicat: „Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni”.