Tragedie în Germania! Trei morți și zeci de răniți după ce un tren a deraiat în Bavaria

Tragedie în Germania! Trei morți și zeci de răniți după ce un tren a deraiat în Bavaria
sursa foto:: Profimedia
Publicat: 03/06/2022, 16:23

Tragedie în Germania. Trei persoane au fost ucise și 60 au fost rănite, printre care și mnai mulți elevi, după ce un tren regional a deraiat vineri în sudul țării, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. 16 dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

Un purtător de cuvânt al Poliției a declarat pentru publicația Bild că bilanțul preliminar este de trei morți și 60 de răniți, dintre care 16 sunt în stare gravă.

Mai multe vagoane s-au răsturnat și au ajuns parțial pe un terasament la nord de stațiunea de schi Garmisch-Partenkirchen din Bavaria, a relatat ziarul regional Muenchener Merkur.

La bordul trenului se aflau mai mulți elevi, a relatat Merkur, citând un ziar local.

Trei vagoane s-au răsturnat după deraiere, „iar mulți pasageri au fost proiectați în exterior prin geamuri”, a spus purtătorul de cuvânt, subliniind că printre răniți sunt multe persoane în vârstă.

Inițial, reprezentanții poliției au spus că trenul era „destul de plin” în momentul accidentului, transmite Mediafax.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...