Mai mulţi atacatori înarmaţi au deschis focul duminică într-o biserică catolică din Owo, în sudul Nigeriei. Atacul a avut loc în timpul liturghiei şi s-a soldat cu zeci de morţi.
În înregistrări video de la faţa locului se văd bălţi de sânge şi cadavre, inclusiv de copii, pe pardoseala bisericii.
People’s Gazette, un site de presă local, care citează ca sursă un parlamentar, susţine că au fost ucişi 28 de oameni; ziarul Nigerian Tribune susţine că sunt 50 de morţi Nu s-a comunicat deocamdată niciun bilanţ oficial.
Există şi relatări potrivit cărora în timpul atacului au avut loc şi explozii.
În ultimii ani, grupuri jihadiste au comis multe atacuri sângeroase asupra unor biserici, în special în nordul Nigeriei, unde populaţia este majoritar musulmană. Atacul de duminică este primul de acest gen în sudul ţării, unde predomină creştinii, relatează Agerpres.
Nicio grupare nu a revendicat atentatul, însă localnicii cred că autorii sunt din nord.