Sindicaliștii de la Institutul Naţional de Statistică au intrat în grevă japoneză. Care sunt nemulțumirile salariaților

Sindicaliștii de la Institutul Naţional de Statistică au intrat în grevă japoneză. Care sunt nemulțumirile salariaților
Sursa foto: Facebook - INS
Publicat: 06/06/2022, 11:33

Membrii Sindicatului din Institutul Național de Statistică București – SINSB, ce face parte din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, organizează luni grevă japoneză, pe durata întregii zile de muncă, ca urmare a nemulțumirilor legate de salarizare și cer demisia conducerii instituției.

Acțiunea de protest este organizată după ce salariaţii INS s-au întâlnit zilnic, în ultimele două săptămâni, timp de 15 minute în faţa instituţiei, pentru a protesta față de ceea de numesc „discriminări salariale” la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de bugetari, relatează Mediafax.

INS este în plin proces de derulare a Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021), care a fost amânat un an din cauza restricțiilor generate de pandemia de COVID-19. Începând cu anul 2021, în toate statele membre U.E. se realizează astfel de recensăminte.

Potrivit unui comunicat al sindicatului, angajații sunt sătui de amăgirile şi promisiunile nerealizate ale reprezentanţilor Guvernului României, precum şi de lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor cu care se confruntă în instituţie, şi anume: lipsa de interes şi implicare faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS; gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice; lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor; delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS.

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale, arată sursa citată.

De asemenea, salariaţii, reprezentaţi de către sindicat, solicită demisia conducerii INS pentru motivele legate de modul în care conducerea instituţiei a gestionat situaţia internă.

Care e poziția conducerii INS

Într-un comunicat transmis de instituție joia trecută, ca urmare a întâlnirii din luna ianuarie 2022 a conducerii INS cu reprezentanții sindicatului INS și cu reprezentații Secretariatului General al Guvernului, s-a convenit să fie redactată o adresă oficială către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, care să cuprindă propunerile de eliminare a discrepanțelor salariale din INS față de restul salariilor din familia ocupațională „Administrație” și determinarea impactului bugetar privind aplicarea Legii-cadru 153/2017, lege care reglementează salarizarea unitară a personalului din instituțiile publice

În termen de șapte zile de la această întâlnire a fost finalizată estimarea bugetară și au fost formulate propuneri de aplicare a Legii-cadru 153/2017, cuprinse într-un document care a fost transmis către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, document asumat prin semnatură de președintele INS și de președintele Sindicatului INS.

Potrivit sursei citate, în data de 18 aprilie, la inițiativa președintelui INS, a fost organizată o întâlnire cu salariații instituției în care au fost prezentate demersurile conducerii INS privind eliminarea discrepanțelor salariale generate de neaplicarea în totalitate a prevederilor Legii-cadru 153/2017. „În timpul acestei întâlniri s-a convenit continuarea demersurilor legale privind alinierea veniturilor salariale ale personalului INS la veniturile familiei ocupaționale „Administrație”, așa cum sunt prevăzute în lege. Ulterior acestei ședințe, au avut loc mai multe întâlniri cu factori de decizie din zona guvernamentală, parlamentară, ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ai Secretariatului General al Guvernului și a altor instituții centrale în vederea adoptării unor soluții la aceste probleme”, conform comunicatului conducerii INS.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...