Cum a ajuns să dea declarații în dosarul de extrădare al Elenei Udrea o martoră care a stat cu ea în celulă la Penitenciarul Târgșor

Cum a ajuns să dea declarații în dosarul de extrădare al Elenei Udrea o martoră care a stat cu ea în celulă la Penitenciarul Târgșor
Publicat: 09/06/2022, 12:08
Actualizat: 10/06/2022, 17:16

Elena Udrea rămâne în arest, în Bulgaria, până pe data de 10 iunie, Curtea de Apel din Sofia hotărând că vineri va fi ultimul termen în dosarul de extrădare al fostului ministru, iar judecătorii vor da verdictul definitiv. Instanța va ține cont de declarația de martor dată de avocata Ingrid Mocanu, acum consilier la Ministerul Justiției, care a infirmat datele transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor privind condițiile în care a stat Elena Udrea în Penitenciarul Târgșor, când a fost arestată în dosarul Gala Bute.

Potrivit surselor Gândul, Administrația Penitenciarelor din România (ANP) a transmis instanței din Bulgaria o adresă prin care s-a menționat că Elena Udrea a beneficiat de ”cazare individuală” atunci când a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor.

Numai că Elena Udrea le-a spus judecătorilor că o astfel de informație este falsă, existând chiar și martori care îi pot susține afirmația. Așa a ajuns să fie audiată ca martor Ingrid Mocanu, care a stat în aceeași celulă cu Elena Udrea și cu alte două deținute.

”Instanța din Bulgaria a primit o adresă de la Administrația Penitenciarelor din România în care scria Elena Udrea a beneficiat de cazare individuală după ce a primit amenințări prin intermediul unei scrisori a unui deținut. Ceea ce este un fals care a fost adus la cunoștință instanței chiar de Udrea, aceasta afirmând există martori nu a stat niciodată singură la penitenciarul Târgșor, neluându-se deloc aceasta măsură câtă vreme a fost acolo încarcerată”, spun sursele Gândul.

Cine este martorul care a fost audiat de judecătorii bulgari

Surse din avocatură au dezvăluit că fostul ministru Elena Udrea a solicitat instanței din Bulgaria să audieze mai mulți martori care pot confirma că ANP a transmis o informație falsă. Totuși, judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au decis să fie audiată doar avocata Ingrid Mocanu.

”Din martorii solicitați de Udrea pentru a fi audiați, instanța bulgară a decis doar audierea lui Ingrid Mocanu, care la acea vreme fusese arestată într-un dosar ANRP despre care se știe s-a încheiat cu achitarea definitivă a avocatei, care astăzi este consilier la Ministerul Justiției. Din cauza acestei mistificări din nota transmisă magistraților bulgari de ANP, Ingrid Mocanu a avut obligația de a se prezenta pentru a fi audiată ca martor, aceasta declarând instanței în toată perioada cât a fost încarcerată Elena Udrea la Târgșor a stat cu ea și cu încă două persoane în cameră.  Drept urmare, statul român are o problema dacă a mințit într-un act oficial”, spun sursele Gândul.

Ingrid Mocanu: ”Care sunt motivele pentru care un șef al unei autorități publice (directorul ANP) minte cu nerușinare”

Pe pagina sa de socializare, Ingrid Mocanu a scris că își exprimă revolta pentru faptul că autoritățile statului român – așa cum susține instanța din Bulgaria – ”mint cu nerușinare”.

Înțeleg că presa «deontoloagă» este preocupată că m-am prezentat la o instanță a unei țări a UE și că nu am mințit. Nu sunt deloc preocupate nici presa, dar nici autoritățile publice, care sunt motivele pentru care un șef al unei autorități publice (directorul ANP) minte cu nerușinare (sau cel puțin așa susține instanța din Bulgaria) cum că un deținut ar fi fost «cazat individual» (adică singur). Asta nu este o problemă pentru niciun «deontolog» de presă, ci preocuparea lor este de ce un cetățean al Uniunii Europene se prezintă la o instanță judecătorească a Uniunii Europene să declare adevărul. PS – hai la pușcherie și terminați cu calomniile! PPS – chiar nu mă interesează cine, unde și ce pedepse execută, dar că autoritățile unui stat al cărui cetățean sunt și eu mint cu nerușinare, asta chiar mă revoltă… iar că presa prezintă declararea adevărului drept declarație «în favoarea» cuiva, asta chiar mi se pare șocant…

LE – am bani, că mi-au plătit cetățenii României drepturile salariale de care am fost lipsită cât timp niște «procurorași» îmi fabricau dosare… i-aș lua de la Kovesi și ciracii ei și i-aș da «deontologilor» de presă dacă acceptă să trăiască ce am trăit eu și familia mea”, încheie Ingrid Mocanu postarea de pe pagina sa de socializare.

Elena Udrea: ”Sper să am parte de o justiţie dreaptă în Bulgaria

Judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au stabilit ultimul termen vineri – pe 10 iunie -, atunci când vor avea loc pledoariile finale ale procurorului și ale avocaților, urmând ca ulterior să fie pronunțat verdictul.

La ieșirea din sala de judecată, Elena Udrea a declarat că dorește să aibă parte de o ”justiție dreaptă” în Bulgaria, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în România.

”Sper să am parte de o justiţie dreaptă în Bulgaria, ceea ce nu am avut parte în România (…) Ştiţi cum se fac presiuni inclusiv asupra justiţiei de aici, a spus-o chiar purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel, că se fac presiuni asupra celor din Bulgaria, e logic, dacă fac în Bulgaria, ce presiuni se vor face în România”, a spus Elena Udrea.


Citește și:

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar