Dosar penal deschis la Mitropolia Olteniei pentru furt de curent electric

Dosar penal deschis la Mitropolia Olteniei pentru furt de curent electric
sursa foto: gds.ro
Publicat: 10/06/2022, 18:11
Actualizat: 10/06/2022, 18:23

Dosar penal deschis la Mitropolia Olteniei pentru furt de curent electric. Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizaţi, vineri, în jurul prânzului, de către un bărbat, inspector în cadrul Distribuție Oltenia, cu privire la faptul că, la un imobil de pe strada Mitropolit Firmilian, din Craiova, ar fi fost depistat un branșament ilegal la rețeaua de energie electrică.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar în urma cercetărilor la fața locului politiștii au găsit mai multe nereguli, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

”In urma solicitării reprezentanților CEZ, colegii mei au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de energie electrică, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la final sa fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj, potrivit doljtv.

Mai mult, surse din cadrul IPJ Dolj au transmis că întreg Palatul Mitropoliei Oltenia ar fi alimentat ilegal cu energie electrică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor