Ziua 109 de lupte între Ucraina și Rusia. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, în discursul adresat naţiunii, că decizia de a acorda statutul Ucrainei de aderarea la UE va întări nu doar statul său, ci întreaga Uniune Europeană. Cancelarul german Olaf Scholz se va deplasa la Kiev cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Mario Draghi înainte de summitul G7, la sfârşitul lunii iunie, potrivit ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Bild am Sonntag. Pe de altă parte, Alexander Lukașenko, autoproclamatul președinte al Belarusului, a lăsat să se înțeleagă faptul că trupele belaruse ar putea lupta pentru vestul Ucrainei, astfel încât aceasta „să nu fie tăiată de Occident”.
UPDATE ora 15:00 – Rusia susține că a distrus un depozit cu arme occidentale în Ucraina
Forțele ruse au tras rachete de croazieră pentru a distruge un mare depozit care conținea arme americane și europene în regiunea Ternopil din vestul Ucrainei, a anunțat duminică Interfax, în timp ce lupte de stradă făceau ravagii în orașul Sievierodonetsk din estul țării, relatează Reuters.
Guvernatorul regiunii Ternopil a declarat că un atac cu rachete asupra orașului Chortkiv, lansat din Marea Neagră, a distrus parțial o instalație militară, provocând rănirea a 22 de persoane. Un oficial local a declarat că acolo nu erau depozitate arme.
UPDATE ora 14:00- Exporturile de cereale ale Ucrainei prin Polonia și România se confruntă cu blocaje – oficial
Ucraina a stabilit două rute, prin Polonia și România, pentru a exporta cereale și a evita o criză alimentară globală, dar blocajele au încetinit livrările, a declarat duminică ministrul adjunct de externe de la Kiev, citat de Reuters, transmite Mediafax.
Dmytro Senik a declarat că securitatea alimentară globală este în pericol deoarece invazia Rusiei în Ucraina a oprit exporturile de cereale din Marea Neagră ale Kievului, provocând penurii generalizate și creșterea prețurilor.
Ucraina este al patrulea mare exportator de cereale din lume și spune că are aproximativ 30 de milioane de tone de cereale depozitate, pe care încearcă să le exporte pe cale rutieră, fluvială și feroviară.
Ucraina se află în discuții cu statele baltice pentru a adăuga un al treilea coridor pentru exporturile de alimente, a declarat Senik.
El nu a oferit detalii despre cât de mult grâu a fost deja transportat sau va fi transportat prin aceste rute.
UPDATE ora 13:40 – Peste 4 milioane de ucraineni s-au refugiat în Polonia
Polonia a primit peste 4 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina începând din 24 februarie, a anunţat duminică poliţia de frontieră poloneză, transmite Agerpres.
Sâmbătă, în Polonia au intrat în jur de 24.900 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 24.700 în ziua precedentă.
UPDATE ora 11:38 – Atac cu rachete într-un oraș din vestul Ucrainei: 22 de răniți, printre care un copil de 12 ani
Un atac cu rachetă asupra orașului Ciortkiv din vestul Ucrainei a distrus parțial un obiectiv militar și a rănit 22 de persoane, a declarat guvernatorul regiunii Ternopil, citat de Reuters.
Volodimir Trush a declarat că patru rachete au lovit orașul, la 75 de kilometri sud de Ternopil, sâmbătă la ora 18.46 GMT.
UPDATE ora 11:00 – Ucraina afirmă că a respins o serie de atacuri ale rușilor împotriva Severodonețk
Statul major ucrainean a declarat duminică dimineață că rușii au efectuat atacuri „fără succes” împotriva Severodonețk și afirmă că soldații ucraineni au respins armata Moscovei și în apropiere de Vroubivka, Mokolaevka și Vasiivka, potrivit The Guardian.
Cancelarul german Olaf Scholz se va deplasa la Kiev cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Mario Draghi înainte de summitul G7, la sfârşitul lunii iunie, potrivit ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Bild am Sonntag, relatează Reuters.
Ziarul a citat surse guvernamentale franceze şi ucrainene. Biroul de presă al guvernului german nu răspuns imediat la o solicitare de comentarii adresată de agenţia de presă Reuters.
Niciunul dintre cei trei lideri nu a mai fost la Kiev de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie.
UPDATE ora 07:00 – Alexander Lukașenko admite că Belarus ar putea lupta alături de Rusia în vestul Ucrainei
Alexander Lukașenko, autoproclamatul președinte al Belarusului, a lăsat să se înțeleagă faptul că trupele belaruse ar putea lupta pentru vestul Ucrainei, astfel încât aceasta „să nu fie tăiată de Occident”.
UPDATE ora 06:00 – Ucraina cu un pas mai aproape de UE? Ursuala von der Leyen, anunț crucial pentru aderarea la UE
Anunț crucial pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană! Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a spus președintelui Volodimir Zelenski, în timpul unei vizite la Kiev, că avizul executivului UE privind cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană va fi gata până la sfârșitul săptămânii viitoare.