Evaluarea Națională 2022 începe marți, 14 iunie, cu proba la Limba română. Joi va avea loc examenul la matematică, iar în 30 iunie vor fi afișate rezultate finale, după soluționarea contestațiilor.
UPDATE. Subiecte la Evaluare Națională 2022 Română. Text la prima vedere din „Toate pânzele sus” de Radu Tudoran
La ultimul subiect au avut de scris un eseu descriptiv despre cea mai frumoasă întâmplare din vacanță.
Subiecte Limba Română Evaluarea Națională 2022
Ministerul Educației a publicat un ghid informativ de 13 pagini despre examenul de Evaluare Națională. Ghidul conține informații despre condițiile de examen, despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise, dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe la Evaluarea Națională.
Probele scrise la limba română, matematică și limba maternă încep la ora 9:00, iar elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor, care sunt sub forma unor broșuri. Accesul candidaților în săli este permis de la ora 8:00 până la ora 8:30.
La simularea Evaluării Naționale 2022, elevii clasei a VIII-a au primit un text din opera „Dacia Felix”, scrisă de Cezar Petrescu, și un text din „Oameni, fapte, amintiri” a lui Francisc Munteanu. Elevii au avut de scris un text argumentativ de 50-70 de cuvinte – „Crezi că dialogul deschis cu profesorii îi îndepărtează sau îi apropie pe elevi de înțelegerea lecțiilor predate?”.
Subiecte Limba Literatura Romana Simulare 2022
Anul trecut, la examenul de Evaluare Națională, la proba de Limba și literatura română, elevii au primit un text din Sorin Titel „Pantera neagră” și un text din Stela Giurgeanu „Falsa generozitate”.
Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.
Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (14 și 16 iunie, între orele 8:00 – 16:00, respectiv vineri, 17 iunie, între orele 8:00 -14:00).
Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an (pentru examenul de bacalaureat această pilotare se va desfășura în județul Călărași).
Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.