Jens Stoltenberg a îndemnat Grecia și Turcia să-şi rezolve neînţelegerile din Marea Egee pentru a se evita escaladarea tensiunilor

Jens Stoltenberg a îndemnat Grecia și Turcia să-şi rezolve neînţelegerile din Marea Egee pentru a se evita escaladarea tensiunilor
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 14/06/2022, 19:20

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat, marţi, Grecia şi Turcia să evite orice acţiune care „ar putea duce la o escaladare a situaţiei” din Marea Egee. Afirmațiile oficialului vin după ce președintele turc Recep Erdogan i-a acuzat pe liderii eleni că „nu sunt cinstiţi”.

Într-un interviu acordat pentru agenţia de presă greacă ANA, Jens Stoltenberg a a afirmat: „Îndemnăm Grecia şi Turcia să-şi rezolve difergențele din Marea Egee într-un spirit de încredere şi solidaritate între aliaţi. Aceasta înseamnă reţinere şi moderaţie, şi abţinerea de la orice acţiune sau retorică ce ar putea duce la o escaladare a situaţiei”.

Declarațiile secretarului general al NATO au loc la două săptămâni după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că nu va mai avea nicio întrevedere cu liderii Greciei, acuzându-i că „nu sunt cinstiţi”. De partea cealaltă, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a precizat că nu va intra „într-un joc de ping-pong” cu oficialii de la Ankara.

Deși sunt vecine şi aliate în cadrul NATO, Atena şi Ankara mențin de-a lungul anilor o relaţie conflictuală, accentuată și mai mult în ultima perioadă, după ce Turcia a încercat să întreprindă acţiuni de foraj în estul Mediteranei.

„Nu trebuie să ne mire că există uneori puternice dezacorduri între ţările noastre (n.r – aliate). Însă diversitatea punctelor de vedere şi dezbaterile fac parte integrantă din democraţiile noastre. Grecia şi Turcia sunt aliate angajate de decenii. Şi, în fiecare zi, Grecia şi Turcia lucrează împreună în cadrul NATO, alături de ceilalţi 28 de aliaţi, pentru a face faţă celor mai urgente provocări la adresa securităţii”, a precizat Jens Stoltenberg.

Într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, de la sfârşitul lunii mai, Grecia i-a cerut „în mod solemn Turciei să înceteze să pună sub semnul întrebării suveranitatea sa asupra insulelor din Marea Egee”. La rândul lor, autorităţile turce au acuzat Grecia că îşi poziţionează trupele pe insulele din Marea Egee, care separă cele două ţări, încalcând, astfel, tratatele de pace semnate după Primul şi Al Doilea Război Mondial, relatează Digi24.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria...