Tibi Francezu, agresorul liderului interlop Nuredin Beinur, a ieșit din închisoare și a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații din București la mai bine de trei luni de la încăierarea din centrul Capitalei.
Tibi Ștefan, cunoscut sub numele de Tibi Francezu, a fost plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Interlopul nu va avea voie să iasă din casă decât cu permisiunea organului judiciar. Va avea voie să meargă la tribunal și va locui în casa sa din București.
În data de 19 martie 2022, Nuredin Beinur și Tibi Ștefan au fost protagoniștii unor scene parcă desprinse din filmele cu mafioții italieni. Interlopul din Constanța a fost împușcat în cap și în mai multe zone ale corpului și a ajuns la Spitalul Floreasca. Francezu a tras în el cu bile de cauciuc.
Liderul interlop din Mangalia, Nuredin Beinur, zis și „Rechinul mării” a ajuns atunci la Spitalul de Urgență „Floreasca”, după ce a fost împușcat la o petrece, fiind rănit la cap, respectiv la un ochi.
Aproape 40 de persoane au fost audiate în cazul incidentului care s-a produs în luna martie în holul unui restaurant din sectorul 1, în urma căruia liderul interlop constănțean Nuredin Beinur a fost împușcat în cap cu un pistol cu bile din cauciuc. Printre persoanele audiate s-au numărat inclusiv liderii temutului clan Caran, dar și mai mulți lăutari cunoscuți.