Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețurile la carburanți.
„Vom aproba OUG privind combaterea acțiunilor speculative. Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în perioada pandemiei de Covid, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina.
Avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri. Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, înainte de începerea ședinței de Guvern.
El a cerut Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice „elementele de preț la carburanți astfel încât să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, conchide Ciucă.
Prețurile carburanților continuă să „explodeze”, pe zi ce trece. Doar în ultima săptămână au fost mai multe scumpiri la benzinării, chiar și de pe o zi pe alta. Altfel, un litru de motorină a ajuns chiar și la 9 lei și 20 de bani, în unele locuri din țară.
O vacanță obișnuită a devenit, brusc, mai scumpă, din cauza prețurilor la carburanți.
Prețurile au crescut în ultimele două săptămâni și vorbim de un plus de circa 20 de bani. Scumpirile vin pe fondul evoluției barilului de petrol, mai ales după noile sancțiuni occidentale impuse Rusiei de UE.
Litrul de benzină standard costă în jur de 8,6 lei, iar motorina a sărit mult de 9 lei, ajungând la 9 lei și 15 bani, chiar 9 lei și 20 de bani la unele benzinării din țară.
Scumpirile pot strica planurile de concediu ale românilor. Dacă vara trecută un plin de benzină de 50 de litri era în jur de 280 de lei, acum un plin de benzină standard ajunge la 430 de lei!
Iar un plin de motorină s-a scumpit de la aproape 280 de lei, anul trecut, la aproape 460 de lei.
Un drum la mare, de exemplu, s-a scumpit cu peste 50% în ultimul an.
Un drum de la București la mare, cu o mașină care consumă circa 8 litri de benzină la suta de kilometri, va costa 310 lei, în condițiile în care vara trecută era 200 de lei.
Călătoria cu trenul poate fi mai puțin costisitoare decât cea cu mașina. CFR a introdus recent trenurile soarelui, unde cel mai ieftin bilet dus-întors costă 66 de lei.
De la București la munte, la Brașov, cea mai ieftină variantă este cu autocarul, 56 de lei de persoană, față de peste 250 de lei cu mașina. Iar durata drumului este la fel. Cu trenul poate fi pic mai scump.
Pe de altă parte, pentru drumuri mai lungi, merită luată în calcul și varianta cu avionul. Sunt mai multe companii aeriene care au zboruri interne și, de exemplu, pentru un drum de la Cluj-Napoca la Constanța, un bilet de avion dus-întors este 450 de lei.
Același drum cu mașina costă 920 de lei! Cu trenul este mai ieftin, dar drumul poate să dureze și 13 ore.
Multe zboruri sunt însă din Capitală. Din Iași până București, de exemplu, pentru un city break sau poate cu treabă, sunt chiar și două zboruri pe zi.
Un bilet de avion în ultimul weekend din iunie costă 300 de lei. În timp ce un drum cu mașina „te duce” la 540 de lei.
Zborul durează doar o oră, față de 6 ore pe drum cu mașina.
De asemenea, mai există alternativa mașinilor electrice, unde costul este foarte mic, dar deranjul mare, ținând cont de timpul de așteptare de 2-3 ore pentru o încărcare decentă.