VIDEO | Hanul lui Manuc, un han cum nu e altul (DOCUMENTAR)

Un han cum nu e altul… Cu o istorie de peste 200 de ani, Hanul lui Manuc a fost un martor tăcut al evenimentelor care au marcat istoria României. Aici era locul în care se întâlneau drumeții, dar și elita societății românești în București.

Locul unde astăzi se află Hanul lui Manuc poate fi considerat cel mai vechi punct din istoria capitalei noastre. Aici a fost construită cea dintâi curte domnească a târgului Bucureștilor, încă din secolul al XIV-lea, iar impunătorul Han era colțul sud-estic al Curții Domnești.

Povestea Hanului lui Manuc începe în anul 1806, când acesta a răsărit pe meleagurile lui Bucur. Fiind construit ca niciun alt han din vremea sa, el s-a deosebit de celelalte hanuri-cetăti prin arhitectura aparte.

Hanul lui Manuc este unul dintre cele mai importante obiective turistice din București, monument istoric, loc de petrecere a timpului liber, în restaurantele, cafenelele și magazinele pe care le găzduiește în zilele noastre.

Întemeietorul său a fost un negustor armean Manuc Bei (Manuc Mârzaian), născut în 1769 la Rusciuc, actualul Ruse. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea a obținut demnitatea de dragoman.

O funcție extrem de importantă la acea vreme deoarece cumula îndatoriri de traducător, interpret și ghid oficial, deoarece avea atribuții diplomatice în legăturile Înaltei Porți cu statele creștine.

În anul 1808 a fost numit, simbolic, Bei al Moldovei. Hanul Manuc este locul unde a fost semnat Tratatul de la București din 1812, în urma căruia a rezultat ocuparea teritoriului Principatului Moldovei dintre Prut și Nistru de către Imperiul Rus.

În 1806, Manuc ajunge în capitala Țării Românești și este silit să se stabilească aici pe termen lung din cauza războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiași an începe construcția hanului, ce va fi terminată în 1808.

La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață a celor din secolul al XVIII-lea. Terenul pe care este construit a aparținut, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Curții domnești.

Odată cu acest teren, Manuc Bei mai cumpără și alte moșii: Dragomireștii din Vale, Dragomireștii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giulești, Popești, Mudurgan, Brobodeț, Hagi-Gheorghe, Cuhnești, și altele, pomenite în testamentul său din 1815.

Arhitectura exactă a hanului în configurația sa inițială nu se cunoaște, însă, din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea reiese că la subsol se aflau 15 pivnițe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucătării și un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane.

Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeți. În curtea interioară exista o cafenea și o mică grădină cu fântână arteziană.

Între fațada dinspre Dâmbovița și râu se costruise un chei de piatră, lat de peste un metru. Mai târziu, după ce Dâmbovița a fost canalizată pentru deschiderea Halei de Carne, lângă această fațadă s-au mai adăugat câteva prăvălii.

După terminarea războiului ruso-turc, Manuc se mută cu familia sa la moșia Hâncești, aflată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova. Distanța mare îl impiedica acum să mai tragă toate foloasele de pe urma hanului, astfel că hotărăște să îl vândă.

Începe să facă demersuri pentru vânzare la sfârșitul anului 1816, dar moare în împrejurări incerte la 20 iunie 1817, posibil printr-un accident de călărie, înainte de a găsi un cumpărător.

Deoarece toți copii săi erau minori la acea vreme, averea este administrată de o epitropie. Cea mai mare parte a averii se afla în Țara Românească și era greu de administrat, așa că epitropii moștenitorilor decid să arendeze toate proprietățile.

În decembrie 1827, toate averile din Țara Românească, inclusiv hanul, sunt luate în arendă de Dimitrie D. Dedu și Nicolae Alexiu.

În perioada comunistă, Hanul lui Manuc a intrat în administrarea statului român, fiind exploatat în scopuri comerciale, dar nu și întreținut.

La un moment dat, cu puțin timp înainte de 1989, s-a pus chiar problema demolării clădirii în scopul sistematizarii Pieţei Unirii, pentru a face loc bulevardului „Victoria Socialismului”.

Nicolae Ceaușescu s-a răzgandit, însă, după ce arhitectul șef i-ar fi spus că este păcat să dărâme o clădire în încăperile căreia se întâlneau, adesea, în şedinţe, ilegaliştii comunişti.

În anul 2007, după un proces de zece ani, Hanul lui Manuc a fost retrocedat definitiv proprietarului său de drept, Constantin-Șerban Cantacuzino.

În prezent, în cadrul Hanului lui Manuc funcționează mai multe cafenele, restaurante, bistrouri și mici magazine, fiind unul dintre locurile din centrul Capitalei unde își dau întâlnire oameni de toate vârstele, deopotrivă locuitori ai Bucureștiului și turiști străini.

De-a lungul istoriei sale, clădirea a fost supusă mai multor procese de restaurare în anii 1848, 1863, 1966-1970, 1991–1992 și 2009.