Constantin Eftimescu – fost portar și conducător al clubului Dinamo – a murit sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, a anunțat clubul din ”Ștefan cel Mare”.
”Nea Bigi”, așa cum era cunoscut de toți suporterii dinamoviști, Constantin Eftimescu era de mai mult timp internat în spital. După o lungă suferință, decesul s-a produs azi dimineață – 18 iunie – în jurul orei 4:00, informează Prosport.
Eftimescu a fost recent supus unei operații în urma căreia i-a fost extirpat un plămân și suferea de insuficiență respiratorie acută. În zece ani de carieră în poarta echipei din „Ștefan cel Mare” – în două perioade, 1971-1973 și 1976-1984 – Constantin Eftimescu a apărat aproape o sută de meciuri în toate competițiile, campionat, Cupa României și cupele europene.
Constantin Eftimescu a câștigat șapte trofee la Dinamo:
A participat, de altfel, și la cea mai importantă performanță a echipei roș-albe în cupele europene, semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984.
”Mulțumim, Nea Bigi! Constantin Eftimescu a plecat dintre noi în această dimineață, la ora 4:00, într-o zi tristă pentru fotbalul dinamovist, lăsând în urmă mănușile de campion și cravata roșie a clubului pe care l-a iubit de jumătate de secol încoace. Eftimescu pe Google sau Facebook, Bigică pentru apropiați sau Nea Bigi pentru cei mai tineri, numele fostului nostru portar și conducător de club înseamnă loialitate în dicționarul dinamovist, un cuvânt tot mai greu de găsit în paginile de istorie scrise din ’48 până astăzi. Te vom iubi mereu, Nea Bigi! Dumnezeu să te odihnească!”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la Dinamo București.
În 10 ani de carieră în poarta echipei din Ștefan cel Mare, în două perioade, 1971-1973 și 1976-1984, Eftimescu a apărat aproape 100 de meciuri pentru Dinamo în toate competițiile, campionat, Cupa României și cupele europene.