A murit Valentin Uritescu. Actorul avea 81 de ani și suferea de o boală degenerativă, de aproape 50 de ani

A murit Valentin Uritescu. Actorul avea 81 de ani și suferea de o boală degenerativă, de aproape 50 de ani
Valentin Uritescu / FOTO - Observatornews.ro
Publicat: 18/06/2022, 13:10
Actualizat: 18/06/2022, 13:45

Actorul Valentin Uritescu a murit, vineri seară, la vârsta de 81 de ani, împliniți pe 4 iunie. De la vârsta de 33 de ani, acesta suferea de o boală degenerativă, care a tot avansat cu timpul.

Potrivit Antena 3, actorul se afla internat într-un centru specializat unde primea ajutor pentru boala gravă de care suferea şi care, în urmă cu câţiva ani, l-a determinat să se retragă din activitate.

Celebrul actor român suferea de Sindrom Extrapiramidal, asemănător cu boala Parkinson. În ultima perioadă, starea sa de sănătate se înrăutăţise, astfel că ar fi avut inclusiv zile în care nu putea să vorbească, potrivit sursei citate.

Valentin Uritescu – biografie

Născut la 4 iunie 1941, în comuna Vinerea, judeţul Alba, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1963), după care a fost angajat la Teatrul „M. Filotti” din Brăila (1963-1968).

De asemenea, a mai jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1968-1980), precum şi la Teatrul Bulandra din Bucureşti (1981-1990), potrivit volumului „1234 cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996) şi cinemagia.ro.

Actorul Valentin Uritescu, cu o experienţă de peste 50 de ani în teatru şi film, a dat viaţă unor roluri diversificate și ofertante precum Sergentul „Şaptefraţi” din serialul TV „Lumini şi umbre”, semnat de Andrei Blaier, personaj continuat ulterior în „Noi, cei din linia întâi”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, Vasile din „Concurs” (regia Dan Piţa), Dr. Marcu în „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu).

Activitatea din teatru: Primul rol de dramă a fost cel din în piesa „Mai înainte de a cânta cocoşul”

În anul 1975, a primit primul său rol de dramă, în piesa „Mai înainte de a cânta cocoşul” de Ivan Bukovkan, în regia Eduard Covali (1975), jucată la la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ.

La Teatrul Bulandra a jucat în spectacolele „Luna dezmoşteniţilor” de Eugene O’Neill, „Cabala bigoţilor” de Mihail Bulgakov, „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Dimineaţa pierdută” de Gabriela Adameşteanu, „Tartuffe” de Moliere.

Totodată, a putut fi admirat și la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), pe a cărui scenă a jucat, între anii 1990-2009, în piese precum „Avram Iancu” de L. Blaga (1991), „Vrăjitoarele din Salem” de A. Miller (1991), „Livada de vişini” de A.P. Cehov (1992), „Morişca” de Ion Luca (1991), „Strigoii” de H. Ibsen (1998), „Numele trandafirului” de Umberto Eco (1999), „Nunta lui Krecinski” (2000), „Take, Ianke şi Cadîr” (2001), „Crimă pentru pământ” (2002), „Tărâmul celălalt” (2002), „Povestiri din zona interzisă” (2004), „Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino” (2005).

În 2009, Valentin Uritescu a interpretat rolul Pantalone în spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni (regia Toma Enache), montat la Teatrul „Nottara”.

A fost distribuit și în piesa „Scapino”, după Moliere, la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, alături de actorii Ion Dichiseanu, Ileana Stana Ionescu, Monica Davidescu, Ilinca Goia, Andrei Duban ş.a. Premiera a avut loc la data de 28 noiembrie 2011.

Un an mai târziu, a făcut parte din distribuţia spectacolului „Spitalul comunal” de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa, la Teatrul Metropolis.

Valentin Uritescu, actor în zeci de filme

Ca actor de film, Valentin Uritescu a avut un mare succes cu rolul sergentului Şaptefraţi (în serialul de televiziune „Lumini şi umbre”, în regia Andrei Blaier, (1981/1982), precum şi în filmul lui Sergiu Nicolaescu „Noi, cei din linia întâi” (1985).

A deţinut roluri în zeci de filme, printre care: „Angela merge mai departe” (1981), „Concurs” (1982), „Întoarcerea din iad” (1983), „Cantonul părăsit”, „Noi, cei din linia întâi” (1985), „Domnişoara Aurica”, „Trenul de aur” (1986), „Duminică în familie”, „Nişte băieţi grozavi” (1987), „Cei care plătesc cu viaţa”, „Un studio în căutarea unei vedete” (1988), „Momentul adevărului” (1989), „Şobolanii roşii”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea” (1990), „De-aș fi Peter Pan” (1991), „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patul conjugal” (1993), ”Chira Chiralina”, „Neînvinsă-i dragostea” (1993), „Examen” (2000), „Turnul din Pisa” (2002), „Căsătorie de probă” (serial TV- 2003), „Magnatul”(2004), „Cuscrele” (serial TV-2005), „Amantul marii doamne Dracula” (2005), „Margo” (2006), „Schimb valutar”(2008). În 2006, a dublat vocea pentru filmul de animaţie „Cars/Mașini”…

Valentin Uritescu – distincții și premii

De-a lungul carierei, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului” (2004), premiile Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolurile din „Noi, cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica” (1986) sau ale Uniunii Cineaştilor din România pentru „Momentul adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii” (1991).

În 2017, Valentin Uritescu a primit premiul pentru întreaga activitate, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo.

Valentin Uritescu și debutul său în lumea literară

În 2011, Valentin Uritescu a debutat în lumea literară, cu volumul autobiografic „Aşa sunt eu, prost!”, iar în 2013 a continuat cu „Să ai grijă de cel bun din tine”, o carte de amintiri dedicată tatălui său. Ambele volume au apărut la Editura Humanitas.

În 2016, artistul a lansat şi volumul de memorii „Bântuit de vieţile altora”, apărut la Editura Ars Docendi.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată