Silvia Uscov, unul dintre avocații Elenei Udrea, afirmă că fostul ministru se „află într-o detenție nelegală, iar ICCJ a comis un abuz evident”. Ea continuă și spune că „speranța este una singură: luni, la ICCJ, în cadrul ultimei căi de atac, recursul în casație”.
„Astăzi i-am dus doamnei Udrea la Penitenciarul Târgșor motivarea deciziei din 07.04.2022 prin care s-a respins contestația în anulare și am petrecut patru ore pentru a discuta pe marginea acesteia.
A rămas șocată de ceea ce nu poate fi descris decât ca o încercare disperată de a justifica un abuz care nu are, de fapt, nicio justificare în drept.
Concluzia nu poate fi decât că nu s-a vrut rejudecarea procesului pentru că atunci ar fi trebuit să o achite în lipsa unor probe veritabile ale infracțiunilor”, a scris avocata Silvia Uscov, pe pagina de Facebook.
Avocata afirmă că, în prezent, Elena Udrea că se află într-o detenție nelegală „deoarece nu este nicio diferență din punctul de vedere al legii dacă a fost judecată de un complet nelegal al ICCJ sau ar fi fost judecată de vecinii din bloc ori bătrânele adunate pe o bancă la poartă”.
„Nu contează ce sau câte poșete are un om, el are aceleași drepturi ca noi toți! Speranța este una singură: luni, la ICCJ, în cadrul ultimei căi de atac, recursul în casație. ICCJ a comis un abuz evident (nici nu mai contează numele judecătorilor), tot ICCJ are îndatorirea să îl îndrepte! Jus est ars boni et aequi – Dreptul este arta binelui și a echității”, conchide apărătoarea fostului ministru.
Elena Udrea a fost extrădată, joi, de autorităţile bulgare şi adusă în România. Ea a intrat pe la Vama Giurgiu şi predată poliţiştilor de la Penitenciarul Giurgiu, de unde a ajuns la Penitenciarul Târgşor, în județul Prahova.
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, conform sentinței Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia fiind definitivă.